Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai important contract de vânzare de armament între Moscova şi Beijing din ultimii 10 ani: China va cumpăra 24 avioane de vânătoare şi patru submarine

Publicat in Mediafax, luni 25 martie 2013 ·

China s-a angajat să cumpere din Rusia 24 de avioane de vânătoare şi patru submarine, acesta reprezentând cel mai important contract de vânzare de armament între Moscova şi Beijing din ultimii zece ani, scrie presa chineză luni.

Acest acord a fost încheiat chiar înainte de venirea la Moscova a noului preşedinte chinez Xi Jinping, scrie Cotidianul Poporului, organul Partidului Comunist Chinez (PCC). Xi Jinping a părăsit Moscova duminică, după o vizită de trei zile, de care s-a declarat "foarte mulţumit".

Vânzarea prevede furnizarea a 24 de avioane de vânătoare de tip Suhoi-35 şi a patru submarine din clasa Amur, dintre care două vor fi construite în Rusia, iar două în China. Ziarul nu a menţionat valoarea contractului.

Potrivit Cotidianului Poporului, sunt în curs negocieri cu privire la sisteme ruse de rachete de tip S-400, avioane de transport militar de tip Iliuşin-476 (o versiune modernizată a avioanelor de IL-76), avioane de aprovizionare IL-78 şi motoare de avion Saturn-117S.

China, altădată principalul client al complexului militaro-industrial rus, se emancipează treptat faţă de Rusia în materie de armament. Însă, potrivit unor experţi, Beijingul este interesat de achiziţionarea celor mai bune tehnologii ruse în vederea dezvoltării propriei industrii de armament, pe care le copiază de cele mai multe ori.

China a introdus în serviciu primul ei portavion în septembrie 2012. Această navă a fost construită pe o cocă destinată iniţial Marinei sovietice. Beijingul depinde, în continuare, în mare măsură, de tehnologiile ruse în privinţa motoarelor bombardierelor sale de vânătoare.

China a anunţat la începutul lunii o creştere importantă a bugetului militar. Acest lucru provoacă îngrijorarea vecinilor, mai ales Japoniei, care a promis că o urmăreşte, având în vedere gravele tensiuni teritoriale dintre cele două ţări.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 47 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 52 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 21 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°