Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: PLAI, cel mai mare festival de world music din România (VIDEO)

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Festivalul PLAI va avea loc în perioada 11-13 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean.

Plai, este un festival atipic pentru România, însă „world-music” este la mare căutare în Occident. Non-conformistul festivalul înseamnă cultură fără bariere, în care va fi adus la Timişoara muzica din toate colţurile lumii. Chiar dacă numele nu sunt răsunătoare, nu sunt comerciale, artişti prezenţi la Plai au cu siguranţă ceva de spus în muzică. Pe lângă muzică, însă, la Plai va mai fi artă şi multiculturalitate. De-a lungul celor trei zile, partenerii culturali vor avea peste 100 de activităţi, menite să aducă o alternativă pentru petrecerea unui sfârşit de săptămână neconvenţional.

Iată vedetele care vor urca pe scena de la PLAI 2009:

Esma Redzepova (Macedonia)

Esma Redzepova, supranumită „Regina Balcanilor”, s-a născut la Skopje în 1943, într-o familie mixtă rromă-evreiască. A fost primul artist balcanic care a reuşit să popularizeze muzica ţigănească în afara etniei sale, la începutul anilor 1960. Esma este celebră în lumea întreagă pentru arta sa şi pentru activităţile umanitare, datorită cărora a ajuns să fie considerată de unii drept „cea de a doua Maică Tereza” şi pentru care a primit două nominalizări la Premiul Nobel pentru pace. Esma a obţinut titlul de Regina Cântecelor Romani cu ocazia primei ediţii a World Festival of Romani Music care a avut loc în India în 1976. La festivalul Roma Experiences de la Moscova din anul 2000,Esma a fost laureată ca Interpreta roma a secolului.

Dobet Gnahore (Coasta de Fildeş)

Cântăreaţă, dansatoare şi percuţionistă din Coasta de Fildeş, Dobet Gnahoré îşi alătură numele superlativelor muzicii africane. Dobet cântă în mai multe limbi africane, printre care Bété, Fon, Baoule, Lingala, Malinke, Mina sau Bambara, fiind o adevărată continuatoare a tradiţiei pan-africa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 38 minute
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum 56 minute
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 3 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum o ora
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°