Miercuri noapte, la ora 0.01, s-a produs un cutremur în Câmpia Română, cu intensitatea epicentrala de 3,1. Institutul Național pentru Fizică a Pământului a anunțat că seismul s-a produs la o adâncime de 14 kilometri, iar epicentrul a fost într-un punct situat la 7 kilometri de Câmpina și la 37 de kilometri de Ploiești. Miercuri noapte, la ora 0.01, s-a produs un cutremur în Câmpia Română, cu intensitatea epicentrala de 3,1. Institutul Național pentru Fizică a Pământului a anunțat că seismul s-a produs la o adâncime de 14 kilometri, iar epicentrul a fost într-un punct situat la 7 kilometri de Câmpina și la 37 de kilometri de Ploiești.
Un cutremur mai puternic, resimțit și în București, a avut loc pe data de 1 mai 2011, la ora 5.24 dimineața. Seismul de 4,9 pe scara Richter, a avut epicentrul în zona Vrancea, la 15 km de Nereju și 136 km de Capitală.
România stă pe trei plăci tectonice continentale, al căror punct de întâlnire este zona Vrancea: placa Est-Europeană (coltul de Sud-Vest a marii plăci Est-Europene - în zona de Nord-Est a României, cu granița sub Carpații Orientali), subplaca Intra-Alpină (cea care ocupă Transilvania și este parte componentă a plăcii Vest-Europene) și subplaca Moesică (din sudul României, care reprezintă zona frontală a microplăcii Mării Negre).