În primele ore ale dimineţii, Spitalul Judeţean a fost luat cu asalt de zeci de gălăţeni care au alunecat pe gheaţă sau pe zăpada bătătorită şi s-au ales cu mâini şi picioare rupte.
Iarna a debutat brutal, nu doar cu ger şi viscol, ci şi cu oase rupte. Nici nu s-a aşezat bine prima zăpadă, că au şi apărut fracturile, din cauza căzăturilor pe gheaţă. Astăzi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă, erau 45 de persoane, care prezentau fracturi sau luxaţii, 15 dintre acestea au avut nevoie de internare. Restul de 30 au plecat acasă, dar în ghips.
„Eram acasă, în curte şi am alunecat pe gheaţă. Am căzut pe o piatră şi mi-am rupt piciorul”, a spus Gheorghe Constandache, în vârstă de 60 ani.
Raluca Baidacu, în vârstă de 24 ani, a ajuns şi ea la spital după ce a alunecat pe gheaţă, pe stradă. A căzut cu toată greutatea pe picior şi s-a ales cu două fracturi.
Nici Gheorghe Trandafir, de 63 ani, nu a scăpat mai ieftin: „M-am dus la o farmacie să-mi iau reţeta pentru diabet. Am alunecat pe gheaţă. Era un tânăr acolo care m-a ajutat şi a sunat la salvare, care a venit într-o jumătate de oră”, a spus acesta.
Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean este aglomerată de pacienţii care prezenatu diferite fracturi, după ce au căzut pe gheaţă. Medicii încearcă, pe cât posibil, să scurteze timpul de spitalizare al pacienţilor pentru a face loc noilor valuri de ghinionişti cu fracturi .
„După dansul de pe gheaţa subţire a vieţii publice, a venit gheaţa adevărată, cu victime vizibile. La Galaţi, 30 fracturaţi, băgaţi în ghips şi 15 sunt internaţi. Creşte nevoia de feşe ghipsate. Sperăm că nu se va epuiza tot stocul. Se pare că tendinţa va continua. Bătrânii ar face bine să nu iasă din casă, pentru că osul bătrânului este rarefiat şi nu ţine la impact. Noi căutăm să operăm cât mai repede să eliberăm paturile şi sperăm că sărbătorile vor fi cu zăpadă, fără viscol