Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim îl vrea pe Tadici! Campioana României îl sprijină pentru funcţia de selecţioner

Publicat in Pro Sport, joi 21 iunie 2012 ·

Jucătoarele de la Oltchim, obligate prin contract de club să vină la naţională, indiferent de numele antrenorului

Astăzi se definitivează lista posibililor selecţioneri

Gheorghe Tadici (60 de ani) este principalul favorit pentru a fi numit selecţioner al României în următorul ciclu olimpic. Sprijinit de mai mulţi membri din Consiliul de Administraţie, antrenorul echipei HC Zalău a primit ieri un vot de încredere şi din partea campioanei. „Clubul Sportiv Oltchim apreciează în mod deosebit calităţile antrenorului Gheorghe Tadici. Îl susţine în numirea sa ca antrenor al naţionalei României, convins fiind că domnia sa va readuce handbalul feminin în elita mondială“, aşa a sunat un pasaj din comunicatul postat ieri pe site-ul oficial al clubului.

Oltchim are un cuvânt greu de spus şi la naţională

Este foarte bine ştiut faptul că gruparea vâlceană a avut un cuvânt greu de spus la prima reprezentativă în ultimii ani, în condiţiile în care a asigurat mai bine de 80 la sută din componenţa de bază a echipei. Astfel, acest amănunt poate cântări decisiv în alegerea viitorului selecţioner.

Reacţia campioanei a venit după un articol publicat ieri în ProSport, care a prezentat un mesaj cu tentă de boicot la adresa antrenorului: „Jucătoarele de la Oltchim nu vor mai veni la naţională dacă Tadici va fi numit selecţioner“. Oficialii formaţiei din Vâlcea s-au dezis de acest mesaj. Mai mult, au susţinut că handbalistele sunt obligate prin contractul încheiat să se prezinte şi la echipa naţională pentru a evita sancţiuni din partea FRH. „Jucătoarele au prevăzut prin contract respectarea regulamentelor Federaţiei Române de Handbal, a Federaţiei Europene şi a Federatiei Internaţionale de Handbal“, a precizat clubul vâlcean.

Altfel, Comisia Tehnică se va întruni azi pentru a analiza ultimul ciclu olimpic, dar şi pentru a face propuneri pentru postul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 31 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 30 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

17°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°