Timp de trei zile, incepand de astazi, 10 iunie, absolventii claselor terminale de liceu sustin prima proba din cadrul examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Chiar daca nu primesc note pentru acest examen, ci doar nivele de competenta, proba este obligatorie, pentru ca examenul de bacalaureat sa le fie recunoscut. In total, aproximativ 3.700 de candidati maramureseni trec in acest interval prin examenul oral la limba romana.
Evaluarea a inceput la ora 9.00, in cele 15 centre de evaluare din judet. Primii candidati care au fost examinati de catre comisie s-au aratat multumiti de dificultatea subiectelor si au marturisit ca acestea pot fi rezolvate cu usurinta.
„A fost foarte bine si m-am descurcat, e destul de usor. A trebuit sa identific receptorul, stilul functional si cateva idei desprinse din text, iar la al doilea punct o opinie despre reclame in societatea contemporana. Mi se pare ca e destul de bine in comparatie cu anii anteriori”, a precizat una dintre candidate, Diana Coroian.
„ Proba orala consta in doar 5 minute de vorbire, iar subiectele sunt foarte usoare . Cerintele nu presupun ceva la care trebuie sa te gandesti foarte mult, totul este pe baza de text si atunci este foarte simplu”, a aratat o alta candidata, Sorina Maria Buda.
Foarte multe dintre subiectele extrase de candidati au tratat teme actuale , de interes pentru generatia tanara, astfel ca acestia nu au avut probleme. „Subiectul al doilea mi s-a parut mult mai interesant si iti oferea o gama mult mai larga de argumente, a fost un text argumentativ in care trebuia sa vorbim despre beneficiile bursei de studii in strainatate. M-am descurcat foarte bine, nu am avut emotii, nu am avut probleme‚ a fost foarte bine”, a opinat un alt candidat, Ionut Coza.
Nu toti candidatii