Dinamo a pierdut lamentabil în faţa Braşovului lui Răzvan Lucescu şi nu mai are nici o şansă la titlu. Ar putea pierde chiar locul 2!
Copilul lui nea Mircea contra băiatului lui tata. Adică Mircea Rednic contra Răzvan Lucescu. Ce orgolii! Puştiul care a prins drag de fotbal în Groapă, cărat de părintele său la meciurile jucate de el în marea echipă a lui Dinamo, nu se gîndea vreodată că va ajunge în situaţia de a sufla titlul dragostei din adolescenţă.
Lucescu jr. nemilos
Cine credea că Răzvan va fi milos s-a înşelat. Braşovul a venit supermotivată în Ştefan cel Mare şi a dat o replică contondentă. "Stegarii" selecţionerului au controlat autoritar prima repriză. Din toate punctele de vedere: fizic, tactic şi tehnic.
Rednic a privit neputincios la jocul de toată jena al elevilor săi, care n-au luat în serios avertismentul tras în debut de ocaziile ratate de Surdu (6) şi Ilyeş (17). Suporterii au încă răbdare. Dănciulescu a scăpat la limita ofsaidului, dar a fost oprit prin fault de Coman, în postură de ultim apărător. Roşu? Nu, doar galben pentru portar.
Lovitura lui "Măldă"
Tribunele erup în minutul 27. E gol, dar la Timişoara. Poli conducea cu 1-0 liderul Urziceni şi creşteau speranţele la titlu. Euforia fanilor s-a stins însă repede. Un minut mai tîrziu, fostul dinamovist Cătălin Munteanu a centrat în careu, Surdu i-a aşezat mingea cu fruntea lui Măldărăşanu, care a înscris nestingherit.:o 1-0 pentru FC Braşov şi Dinamo a intrat la vestiare într-un cor de huiduieli. Vezi golul marcat de Maldarasanu (video)
"Danciu" ratare incredibilă
Partea secundă a început cu Dinamo în ofensivă, dar fără mîinile moarte Zicu şi Malick. Degeaba. Dănciulescu (49) a ratat incredibil cu poarta goală de la 6 metri, iar Mihai Roman a dat lovitura de graţie pe contraatac în minutul 60. 0-2 şi Dinamo închei