Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea filozofului Giuliano Di Bernardo a fost lansată în această seară la sediul central al galeriilor Artmark

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 ·

Atmosfera de la lansare a fost pe măsura cărţii. Sublimă, de un calm profund şi de-o fineţe rară, invitaţii şi discuţiile de prezentare a cărţii au creat un ambient intereseant şi înţelept pentru toţi cei prezenţi, care au fost absorbiţi şi curioşi în egală măsură de crezul, de altfel puternic, al profesorului.

Prezentarea a început cu un scurt discurs al directorului general „Adevărul Holding", Peter Imre, în care a vorbit de realizările editurii, care a ajuns la un număr impresionant de 54 de milioane de cărţi tipărite, dar şi despre aprecierea faţă de cei care au făcut ca aceste cărţi să vadă lumina tiparului. În mod special, a mulţumit profesorului Giliano Di Bernardo că a optat pentru editura „Adevărul Holding", dar şi Corneliei Dumitru, cea care „a făcut o capodoperă în limba română dintr-o capodoperă scrisă în limba italiană".

A urmat apoi discursul lui Răzvan Theodorescu, un istoric al culturii şi un istoric de artă, profesor universitar, membru titular al Academiei Române. Academicianul a vorbit de cât de important a fost rolul lui Di Bernardo „în reaprinderea flăcării Marii Loje Naţionale a României, o mişcare de iniţiere atât de importantă care a jucat, joacă şi va juca un rol important în sfera civilizaţiei".

„Omenirea are nevoie de un tiran iluminat"

„În primul rând îi mulţumesc editorului care a făcut posibilă apariţia în limba română a acestei cărţi. Îi mulţumesc şi colegului şi prietenului meu, Răzvan Teodorescu pentru modul în care a interpretat cartea şi a prezentat-o.", şi-a început fiozoful Di Bernardo discursul.

Profesorul Universităţii din Trento a purtat auditoriul prin sfere ezoterice, folozofice şi actuale deopotrivă, vorbind calm despre o multitudine de aspecte ale omului din prezent şi ale omenirii ca un tot. „Este adevărat că eu am scris o carte împotriva curentului, dar după 50 de ani de stu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 21 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°