Roman realist, marcat de amprenta structurilor specifice acestuia, Morome- ţii nu-şi refuză un anumit orizont „metafizic”, uşor depistabil în prezenţa lui discretă, căruia textul îi înlesneşte posibilitatea de a fi perceput cu destulă uşurinţă.
Deosebit de semnificativă rămâne în roman relaţia dintre două secvenţe, mult comentate de altfel, în aparenţă fără legătură între ele: prima, în ordine cronologică, este cea a tăierii salcâmului, cea de-a doua are în atenţie întâlnirea din poiana fierăriei lui Iocan. Ambele repropun statutul personajului din perspectiva dublului acestuia şi, până la un anumit punct, deschid perspective spre reconsiderarea profunzimii romanului lui Marin Preda.
După cum bine este ştiut, tăierea salcâmului se consumă în zori, în atmosfera unor bocete care întăresc ideea că doborârea copacului primeşte o serie de semnificaţii ce le transcend pe cele imediate, economice. Acceptând salcâmul ca pe un „dublu vegetal” (Eugen Simion) al lui Moromete, tăierea acestuia echivalează cu sacrificiul de sine al personajului, pentru gospodărie, pentru copii sau chiar pentru ideea de independenţă în ultimă instanţă. Ascultând bocetele, Moromete exclamă „Aşa e!”, întărind funcţia anticipatoare a acestora şi convingând o dată în plus cititorul că îşi acceptă, calm şi lucid, autodistrugerea. Aceasta după ce îl face complice pe Nilă, cel mai puţin dotat intelectual dintre copii şi cel mai puţin apt să înţeleagă semnificaţiile simbolice ale gestului. Tatăl îl conduce în grădină, îl iniţiază, îl îndeamnă printr-un gest ca invitaţie la un sugestiv adevărat paricid: „Nilă intră în şopron după secure. Moromete deschise poarta grădinii şi-i făcu iarăşi semn să vină după el.” (s.n.)
Scena reţine atenţia prin atmosfera ce depăşeşte condiţia scriiturii realiste. Se insinuează aici un motiv cunoscut, al păsării suflet, stâlpului funerar ţinându-i