Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gara Burdujeni risca sa fie mutilata

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 12 ianuarie 2001 · ·

Seful Oficiului de Patrimoniu Suceava, Viorel Blanaru, spune ca dupa jumatate de an de la demararea lucrarilor de renovare, reprezentantii Regionalei CFR Iasi nu au catadicsit sa vina pentru aprobari Demararea cu mare tam-tam a renovarii garii de la Burdujeni pare a fi fost doar un foc de paie care odata cu trecerea timpului s-a stins. Mai mult, dupa jumatate de an de la inchiderea garii in vederea efectuarii lucrarilor, Oficiul de Patrimoniu Suceava arata acuzator spre diriguitorii de la Regionala CFR Iasi. Acuzatia indreptata spre mai marii feroviari este aceea ca nu s-au preocupat sa obtina avizele de patrimoniu, acte absolut necesare pentru renovarea unei cladiri cu o vechime de peste 130 de ani, aceasta desi s-au facut sesizari si demersuri catre Directia Monumentelor de la Bucuresti. Viorel Blanaru, seful Oficiului de Patrimoniu Suceava, considera ca din punct de vedere al conservarii cladirii lucrurile ar putea scapa de sub control. "Am impus anumite conditii care nu au fost respectate insa. Avem un exemplu nefericit la Vatra Dornei, unde prin folosirea unor materiale si tehnologii moderne s-au adus prejudicii majore garii. Nu stiu daca la Suceava este aceeasi firma care executa lucrarile, dar beneficiarul este acelasi in ambele cazuri: Regionala CFR Iasi", a precizat seful Oficiului de Patrimoniu Suceava. Replica conducerii Regionalei CFR Iasi a fost palida si fara substanta la acuzele celor de la Patrimoniu. Eduard Spita, seful Diviziei Tehnice a Regionalei CFR Iasi, a evitat un raspuns transant privitor la efectuarea lucrarilor fara avize de patrimoniu. "Exista o documentatie pregatita in acest sens, precum si discutii cu reprezentantii Oficiului de Patrimoniu Suceava. Nu stiu insa daca aceasta documentatie a fost si avizata", a mentionat Eduard Spita. In schimb, bossul ceferist a dorit sa arate preocuparea constructorilor si implicit a Regionalei pentru me

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 3 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 42 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!

Ziua News acum o ora
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Adoptarea „legi

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°