„La şedinţa de azi a Consiliului Local din Cluj-Napoca, consilierii au decis: nu sprijină Zilele Culturale Maghiare.“ Ştirea aceasta brutală a apărut ca un breaking news, în 13 februarie 2012, pe si­te-ul cotidianului clujean Szabadság. Ziua următoare a fost publicată o relatare mai amplă despre ceea ce a declarat primarul interimar Radu Moisin, dar şi despre ce au afirmat unii dintre consilieri, viceprimarul Attila László etc. Cred însă că toate declaraţiile şi relatările sînt de prisos. Toată lumea ştie şi simte pe propria-i piele şi în portofel că este criză, nu sînt bani nici pentru lucrurile mai importante – de ce să fie, atunci, pentru Zilele Culturale Maghiare? Dar toată lumea ştie, la fel de bine, că această criză e şi un alibi perfect. Dacă nu vrei să faci ceva, poţi să evoci criza, n-o să te contrazică nimeni: ai găsit scuza perfectă. O scuză perfectă şi perfidă în acelaşi timp. Comunitatea maghiară este una însemnată din punct de vedere cultural, social şi politic în întreaga Transilvanie şi mai ales la Cluj, considerat de mulţi capitala acestei regiuni. Acelui om care aminteşte recensămîntul de anul trecut o să-i răspund: un oraş este mult mai mult decît cele cîteva numere scrise unul sub altul – un oraş este (în caz ideal, fireşte) comunitatea închegată a locuitorilor săi, un colet de valori alcătuit de toţi cetăţenii care trăiesc aici, o viziune unitară, dar nu unilaterală. Această viziune ar trebui să se facă simţită odată şi odată. Aş înţelege decizia dacă aş fi convins că ea este luată pentru prezent sau viitor. Dar ea nu aparţine nici unuia, nici altuia, numai momentului; e una tactică, nu strategică. Se cheltuie banii pe cutare eveniment (în treacăt, trebuie să spunem: anul trecut, la Zilele Culturale Maghiare, au venit, în total, 35-40 de mii de vizitatori; „Conform evaluării noastre, în ultimele decenii, ăsta a fost evenimentul cultural car