Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefonele mobile - FOCAR DE INFECŢII. Unul din şase aparate este contaminat cu bacterii precum E.coli

Publicat in Gandul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Unul din şase telefoane este contaminat cu bacterii precum E.coli, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici care au analizat cât de curate sunt 400 de aparate. Cercetarea, realizată de experţii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine şi de la Universitatea Queen Mary, arată că pe 92% dintre telefoanele mobile analizate s-au găsit până la 1.000 de tipuri de bacterii diferite, informează BBC.

Deşi cele mai multe erau inofensive, unul din şase telefoane avea cunoscuta bacterie E.Coli, microorganism care a provocat zeci de cazuri de intoxicaţii alimentare şi chiar un deces în Europa, în această vară.

Experţii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine au luat probe de pe telefoanele mobile şi de pe mâinile a 400 de persoane din 12 oraşe diferite. Ei au descoperit în urma analizelor din laboratoare că telefoanele sunt una dintre cele mai importante gazde ale microbilor.

Pentru a preveni apariţia toxiinfecţilor, specialiştii recomandă spălatul pe mâini după fiecare folosire a telefonului mobil. Medicii spun că unele bacterii sunt contagioase şi supravieţuiesc ore întregi pe mâinile oamenilor, ţinând cont că temperatura şi umiditatea acestora este destul de ridicată, ceea ce creează un mediu propice pentru culturile de microorganisme.

E.Coli este extrem de contagioasă. Bacteria îşi are originea din materiile fecale, iar specialiştii atenţionează că spălatul mâinilor cât mai des micşorează şansele de a lua acest microb. Anual, doar în Marea Britanie 17 milioane de oameni se confruntă cu probleme de tip gastro-intestinal. Cei mai vulnerabili sunt copiii şi vârstnici.

Unul din şase telefoane este contaminat cu bacterii precum E.coli, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici care au analizat cât de curate sunt 400 de aparate. Cercetarea, realizată de experţii de la London School of Hygiene and Tropical Med

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 23 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 45 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 39 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 19 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°