Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţie de note bune la Evaluare

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 ·

Cele mai multe note maxime au fost înregistrate în Bucureşti şi la Iaşi, iar cele mai puţine – în Tulcea. Inspectorii şcolari şi experţii în Educaţie susţin că rezultatele se înscriu perfect pe „curba lui Gauss“, ceea ce ar însemna că „evaluarea a fost corectă“.

„Iaşiul are şcoli foarte bune", aceasta ar fi una dintre primele concluzii ale rezultatelor statistice ale Evaluării Naţionale, potrivit Inspectorului Şcolar General din Bucureşti, Cristian Alexandrescu. În Capitală au fost înregistrate cele mai multe note de 10, un total de 541 de note maxime la română şi matematică. Iaşiul are doar 405 note maxime, dar numărul de elevi la care se raportează aceste rezultate este sensibil mai mic decât cel din Bucureşti: aproximativ 9.600 de elevi ieşeni au participat la Evaluarea Naţională, faţă de aproape 14.500 în Bucureşti.

Vezi aici care sunt cele mai mari medii de admitere la liceele din judeţul Hunedoara şi de la ce şcoli provin cei mai buni elevi

Cristian Alexandrescu mai spune că în Capitală au luat o medie de 10 (note maxime la ambele materii) 38 de copii, iar sub 5 - aproximativ 14% din candidaţi, ceea ce reprezintă „un procent normal". „Rezultatele din Bucureşti se înscriu perfect pe «curba lui Gauss». Ce înseamnă asta? Că avem o distribuţie normală a rezultatelor, sunt mai puţine note extreme - foarte slabe sau foarte bune - faţă de medie. În concluzie, notele au fost corecte, iar evaluarea reprezintă realitatea", mai spune inspectorul Alexandrescu.

''S-a copiat!"

La nivel naţional, lucrurile nu sunt însă la fel de corecte, susţine preşedintele Edu Cer, Ştefan Vlaston. „Curba mediilor pe ţară se abate puternic la dreapta, ceea ce înseamnă că în multe locuri examenul nu a fost corect şi nici cinstit. 36% din elevi au luat note peste 8, ceea ce este foarte mult dacă ne gândim cât de prost se plasează România la testele inter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°