Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina şi butaforia ei

Publicat in Observator Cultural, joi 26 noiembrie 2009 ·

Pentru mine, orice călătorie în România e şi o călătorie într-un alt timp, cînd nu ştiam niciodată ce-i întîmplare şi ce-i înscenare în propria mea viaţă. Acesta e motivul pentru care am cerut mereu, în toate declaraţiile mele publice, să-mi pot vedea dosarul de la Securitate – lucru ce mi-a fost totdeauna refuzat din diverse motive. În schimb, existau de fiecare dată indicii că din nou, adică în continuare, eram ţinută sub observaţie. În primăvara trecută am fost la Bucureşti invitată de NEC (New European College). În prima zi şedeam cu o jurnalistă şi un fotografîn holul hotelului, cînd un bodyguard musculos a întrebat dacă există vreo aprobare pentru asta şi a dat să-i smulgă fotografului aparatul din mînă. – Aici nu-i permis să fotografiezi, nici persoanele nu pot fi fotografiate – a spus el furibund. La recepţie era micul steguleţ albastru al Europei – trecuseră doar cîteva zile de la Conferinţa NATO ţinută la Bucureşti. Jurnalista s-a arătat supusă: – Scuzaţi, n-o să mai facem. În acest timp, fotograful încerca să-şi redobîndească aparatul. L-am întrebat pe bodyguard dacă holul hotelului e cumva un obiectiv secret şi ce caută steguleţul european la recepţie. Mai bine l-ar dosi într-un sertar, fiindcă UE şi NATO sînt organizaţii ale lumii libere. Iar treaba asta pe care-o face aici îmi aminteşte de epoca Ceauşescu. Abia acum şi-a descleştat mîinile de pe aparatul de fotografiat. Dar surprizele au continuat. A doua zi aveam o întîlnire la cină. După cum stabilisem la telefon, un prieten a venit la ora 18 să mă ia de la hotel. Cînd a ajuns pe strada hotelului, a observat că e urmărit şi că bărbatul cu pricina intrase după el în foaierul hotelului, frunzărind prin ziarele aflate acolo, în timp ce prietenul meu ruga pe cineva de la recepţie să sune în camera mea şi să mă anunţe că m-aşteaptă jos. Doamna de la recepţie i-a spus însă că mai întîi trebu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 44 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 37 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 40 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 57 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°