Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXPOZIŢIE INEDITĂ: Fragmente din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, expuse la Chicago

Publicat in Mediafax, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Mici fragmente despre care se spune că provin din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, printre care vălul Fecioarei Maria şi un fir din mantaua lui Iosif, vor fi expuse în biserica romano-catolică din Chicago, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea acesteia.

Obiectele, făcute publice de Vatican în 1972, au fost oferite în dar bisericii din Chicago, iar expunerea lor, care va avea loc duminică, are o semnificaţie aparte, momentul fiind asociat Crăciunului, informează Reuters.

Reverendul Jeremiah J. Boland, administratorul bisercii, spune că nu este interesat de testarea cu carbon a obiectelor respective pentru a determina cu exactitate dacă acestea provin de la începuturile Erei Creştine.

"Vaticanul are propria modalitate de a determina originalitatea acestor fragmente. Eu sunt mult mai intreresat de ele din punct de vedere al obiectelor de cult", a spus reverendul. Acesta a subliniat că, din punctul său de vedere, relicvele din iesle sunt "cu atât mai autentice cu cât au fost aduse în secolul V de pe Pământul Sfânt al Vaticanului".

"Sunt persoane care ar putea contesta originalitatea relicvelor aparţinând Mariei şi lui Iosif, însă, de-a lungul secolelor, numeroase obiecte au fost venerate numai pe baza credinţei şi fără vreun temei ştiinţific", a spus Jeremiah J. Boland.

Biserica Sfintei Familii, construită în perioada 1857 - 1860, este a doua cea mai veche biserică din Chicago şi una dintre cele cinci clădiri care au rezistat marelui incendiu din 1871.

Fragmentele din ieslea naşterii lui Iisus vor fi expuse într-un relicvariu din cristal, acelaşi care este folosit şi pentru păstrarea moaştelor.

Slujba care va celebra transferul şi expunerea relicvelor va avea loc dumincă dimineaţă, urmând ca fragmentele să fie expuse pe parcusul întregii după-amieze.

Expoziţia va cuprinde şi alte fragmente de iesle ad

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°