Preţurile bunurilor de larg consum au crescut luna aceasta, pentru prima dată în ultimele şapte luni, ca urmare a majorării tarifelor la energie.
Acestea au avansat, întrucât economia mondială a început să îşi revină din cea mai severă recesiune de la al doilea război mondial. Preţul petrolului a urcat cu 9% în ultimele trei luni, ca urmare a creşterii cererii de carburanţă, scrie Bloomberg.
În cele 16 state care au adoptat moneda unică europeană, preţurile au crescut cu 0,6%, după ce în luna octombrie s-au comprimat uşor comparativ cu septembrie.
În vreme ce economiile din zona euro au înregistrat creşteri în ultimul trimestru, companiile au continuat să umble la bugete, pentru a-şi reduce cheltuielile. Astfel, au continuat concedierile, potrivit unui studiu realizat de Bloomberg.
În 2010, românii vor plăti mai mult pentru benzină, energie electrică şi ţigări, ca urmare a majorării accizelor. Majorarea tarifelor la anergie va antrena un val de scumpiri la alimente şi servicii.
CITIŢI ŞI:
Ţigările se scumpesc de Ziua Naţională