Înainte de a învăţa literele, bobocii primesc prima lecţie de economie: cum e să fii în criză. De bani.
În ultimii ani, anul şcolar a debutat cu o ... grevă a dascălilor. Până la vârsta de şapte ani, părinţii îi feresc pe cei mici de problemele financiare. Însă, trebuie să-i explici într-o zi de ce doamna învăţătoare nu vine la şcoală: pentru că are salariu mic. Şi pentru asta, evident, cadourile de sărbători vor fi mai consistente.
Ca părinte, trebuie să fii îngăduitor cu greva dascălilor, însă ei niciodată nu te vor ierta atunci când trebuie să contribui la fondul clasei, la fondul şcolii, la schimbarea mobilierului din clasă, a parchetului, la montarea lambriurilor. Nu te plângi în faţa copilului. Nu te-ai plâns niciodată. Poftele lui au fost întotdeauna satisfăcute, indiferent că portofelul era gol, că, la rândul tău, ai acelaşi venit ca şi doamna învăţătoare. Numai că, spre deosebire de ea, munceşti peste 10 ore pe zi, nu doar 4.
Vine apoi o vreme când va trebui să-ţi trimiţi copilul la meditaţie la profesori. E tot un fel de a participa, din salariul tău de bugetar, la bunăstarea dascălilor. De copil nu se prinde mai mult, doar creşte nivelul de trai al profesorului. Proporţional, scade al tău.
Sistemul românesc de învăţământ a fost atât de „reformat“ că nici cel mai mare înţelept al tuturor timpurilor nu va găsi nordul, nici cu busola cu cip. Cu o cultură generală din ce în ce mai precară, elevii din zilele noastre fac gimnaziul la fără frecvenţă şi liceul la distanţă. La distanţă mare de „Elevul Dima dintr-a şaptea“.
Nu este doar vina facultăţilor că scot şomeri pe bandă rulantă. Sistemul e putred până în măduva oaselor. Adică începând cu grădiniţa.
Astăzi, din nou la şcoală. Drum bun, generaţia Facebook!
