Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este destinația preferată a românilor care călătoresc în Statele Unite

Publicat in Capital, joi 26 mai 2011 ·

Suprinzător, cei mai mulți dintre pasagerii din România ai Bristish Airways (BA) care efectuează zboruri transatlantice călătoresc către Miami.

”New York a fost mereu preferatul turiștilor, dar a fost înlocuit de către Miami, devenind astfel cea de-a doua cea mai cerută destinație din portofoliul BA după București-Londra”, spune Emil Delibashev, commercial manager BA pentru regiunea Balcanilor.

O altă surpriză pe această destinație o reprezintă faptul că românii sunt cei care călătoresc cel mai des din regiune la Miami. ”Aproximativ 60% din cererea de bilete de avion către această destinație din regiunea Balcanilor vine din România. Pe lângă Miami, se mai cere Las Vegas și Los Angeles”, spune Katja Selle, commercial manager pentru Europa Centrală și de Est.

Călătoriile la clasele business, în creștere

Mulți reprezentanți din industria aeriană au declarat că, în 2011, veniturile companiilor aeriene vor reveni la valorile din 2008, un an foarte bun pentru operatorii aerieni. ”Industria își revine, însă în 2008 tarifele erau mai mari ca acum. Și-au revenit și zborurile la clasele premium, însă doar pe segmentul de călătorii pe distanțe mari. Pe zborurile scurte, călătoriile de afaceri se fac încă la clasa economic”, explică pentru Capital Katja Selle.

Din totalul pasagerilor British Airways 60% dintre aceștia merg pe ruta București-Londra, restul de 40% optând pentru curse de lungă durată, majoritatea călătorind către Statele Unite, respectiv către Africa de Sud, cea de-a doua destinație în topul biletelor de avion vândute pe astfel de rute.

În ceea ce privește veniturile pe zborurile de lungă durată, British Airways a înregistrat o creștere de două cifre. De asemenea, cei care optează pentru astfel de călătorii preferă achiziționarea biletelor de avion la clase premium.

”Veniturile British Airways au crescut cu 15-25% la cla

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 43 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 7 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 43 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 31 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°