Ţara noastră desfăşoară în prezent 11 proiecte active ale BIRD, în valoare de 1,148 miliarde de euro, plus un acord de împrumut de tip preventiv (DPL-DDO), în valoare de 1 miliard de euro, semnat pe 11 septembrie 2012, potrivit lui Claudiu Doltu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Potrivit domniei sale, ieri a avut loc revizia periodică a performanţei portofoliului BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, sau Banca Mondială) în România şi explorarea posibilităţilor de valorificare a parteneriatului în viitor.
"Cu toate că suntem ţară membră a Uniunii Europene, Banca Mondială este un partener strategic pentru România. Nu există nicio contradicţie între statutul de ţară membră a UE şi valorificarea parteneriatelor cu instituţiile financiare internaţionale", a declarat domnul Doltu.
Potrivit domniei sale, valoarea adăugată a parteneriatului cu Banca Mondială rezidă din asistenţa tehnică şi expertiza pe care o putem obţine pentru reforma în administraţie publică şi creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, care se realizează cu finanţare de la Comisia Europeană.
"Explorăm, împreună cu Banca Mondială, posibilitatea de a identifica surse de creştere economică pe termen lung în Româ-nia, proiectarea şi gestionarea reformelor structurale, dezvoltarea unei strategii de folosire integrată a resurselor informatice şi, de ce nu, dezvoltarea de proiecte care susţin agricultura din perspectiva dezvoltării rurale şi incluziunea socială", a mai spus Claudiu Doltu, adăugând că valoarea adăugată a parteneriatului cu Banca Mondială depăşeşte cu mult valoarea împrumuturilor în sine.
C.P. Ţara noastră desfăşoară în prezent 11 proiecte active ale BIRD, în valoare de 1,148 miliarde de euro, plus un acord de împrumut de tip preventiv (DPL-DDO), în valoare de 1 miliard de euro, semnat pe 11 septem