Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telescop şi lunetă cu GPS la Planetariul din Baia Mare

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

Planetariul băimărean a intrat în posesia unui telescop şi a unei lunete care se clasează printre cele mai bune trei astfel de aparate din instituţiile din România. Costul celor două aparate a fost de 32.000 de lei, iar banii au fost oferiţi din bugetul Consiliului Judeţean Maramureş, Muzeului de Mineralogie care are ca secţie Planetariul băimărean.

Cele mai recente achiziţii ale Planetariului din Baia Mare sunt un telescop şi o lunetă de ultimă generaţie, cu GPS încorporat, care sunt printre cele mai mari şi mai performante aparate de acest gen din instituţiile de profil din România.

O lunetă şi un telescop de 42 de ani

Astfel, dacă până acum reprezentanţii instituţiei puteau fi sfidaţi de puştii de bani gata deoarece lunetele şi telescoapele din dotarea instituţiei erau vechi, de 42, respectiv 22 de ani, acum situaţia s-a schimbat. Noile achiziţii pot concura cu succes alături de aparatele de la Observatorul Astronomic din Cluj Napoca sau cele de la Planetariul din Galaţi. „O parte dintre telescoapele şi lunetele pe care le aveam în dotare nu mai erau la standardele actuale. Este vorba despre un telescop şi o lunetă care au fost achiziţionate în acelaşi an în care a fost înfiinţat Planetariul, respectiv în 1969, iar ulterior, în 1989 au mai fost achiziţionate alte două lunete. Achiziţiile pe care le-am făcut acum sunt extrem de importante atât pentru noi, cât şi pentru vizitatorii care au ocazia să facă observaţii la alte standarde“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Ovidiu Ignat, şeful Planetariului din Baia Mare.

GPS care înregistrează 30.000 de corpuri cereşti

Avantajul celor două aparate îl reprezintă faptul că pot fi folosite foarte uşor chiar şi de un necunoscător în domeniul astronomiei. Aceasta deoarece telescopul şi luneta au încorporat un sistem GPS în care sunt stocate aproximativ 30.000 de corpuri ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 25 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°