Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60 de instituţii financiare nebancare (IFN) au plecat din România

Publicat in Jurnalul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Criza a determinat 60 de instituţii financiare nebancare (IFN) să părăsească România, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Au mai rămas 200 care sunt suficient de solide să facă faţă crizei, consideră şeful serviciului de Reglementare şi Autorizare din Banca Naţională a României (BNR), Angela Dimonu.

"Au fost radiate în ultimii trei ani 60 de entităţi din acestă piaţă, dar numai 9 dintre ele au fost radiate ca urmare a unor sancţiuni date de BNR, celelalte fiind realizate prin cereri de încetare a activităţii din motive economice", a explicat Dimonu. Aceasta a mai precizat că şi IFN-urile care au ales să rămână au înregistrat o reducere a activităţii.

Maturitatea pieţei

Plecarea instituţiilor IFN-urilor care nu au putut suporta criza a făcut un pic de ordine în acestă piaţă. "În anii 2008 - 2011 am asistat la o sedimentare a pieţei deoarece un important număr de Instituţii Financiare Nebancare (IFN) au ieşit din piaţă, în special cei care au intrat uşor şi au beneficiat de boom-ul din 2008. Consider însă că IFN-urile rămase au fost suficient de solide pentru a traversa şi o perioadă de criză", a mai spus oficialul BNR. Aceasta a precizat că un element pozitiv înregistrat pe piaţa de leasing şi IFN în 2011 îl reprezintă orientarea către finanţarea companiilor, cele mai importante sectoare fiind serviciile, construcţiile şi industrie.

"Aceste tendinţe trebuie să reprezinte un trend şi în perioada următoare, adică finanţarea să îndrepte către clienţii eligibili din economia reală. O pondere importantă de orientare a businessului trebuie să fie către producţie şi valoare adăugată. În 2011, creditul acordat companiilor a dat semne de revenire chiar dacă creditarea a fost marcată de o contractare a cererii, dar şi de o prudenţă a creditorilor în oferta pe care au faţă de populaţie, în special pentru creditele de consum", a adăugat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Fico, premierul slovac, se zbate „între viaţă şi moarte”. Medicii luptă să-l salveze

Wall-Street.ro acum 27 minute
Prim-ministrul slovac Robert Fico se zbate "între viaţă şi moarte" după ce a fost rănit cu mai multe focuri de armă în urma unei reuniuni a cabinetului său şi urmează să fie supus unei "intervenţii medicale de urgenţă". Robert Fico, în vârstă de 59

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 41 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum o ora
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 57 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum o ora
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°