Maria Cioica din Lupşa colindă de căteva decenii satele din Munţii Apuseni, străngănd - ca pe nişte pepite de aur - toate obiceiurile, tradiţiile, cutumele locului, fixăndu-le pentru eternitate in pagina de carte. In "Vechi reţete de bucătărie moţească" găsim referiri la o seamă de bucate de post, unele dintre ele pregătite astăzi numai de bătrănele locului.
Maria Cioica din Lupşa colindă de căteva decenii satele din Munţii Apuseni, străngănd - ca pe nişte pepite de aur - toate obiceiurile, tradiţiile, cutumele locului, fixăndu-le pentru eternitate in pagina de carte. In "Vechi reţete de bucătărie moţească" găsim referiri la o seamă de bucate de post, unele dintre ele pregătite astăzi numai de bătrănele locului.
Sălvoiţă, tisăliţă, ciudir, cir, ciuci, răzălăi, mursă, mămăligă cu cartofi, chifteluţe de dovleac, tocană de gălbenuţi, zamă de chimion, chiftele de fasole uscată. Sunt numai căteva dintre preparatele pe care le vei intălni in gospodăriile din Ţara Moţilor şi, mai ales, in Ţinutul Ţopilor. Maria Cioica ne vorbeşte cu pasiune despre bucatele locului. Pentru ea, gustul acestor măncăruri simple (chiar sărăcăcioase, după standardele omului de la oraş) este mai bun decăt al oricăror preparate sofisticate. Şi asta pentru că poartă in ele matricea unui neam vrednic, care a reuşit să răzbată prin vremi şi datorită felului in care şi-a adaptat alimentaţia la condiţiile grele de trai.
DIN FRUCTE. "Nimic nu se poate compara cu sălvoiţa. Se pregătea toamna, din prune, cărora li se scoteau sămburii şi erau puse la fiert. Fără zahăr, fără nimic, numai prunele astea, care fierbeau pănă se ingroşa şi se făcea un fel de dulceaţă. Căt incă nu se ingroşa de tot, fiertura asta se numea sălvoiţă. Se mănca atunci, caldă, turnată peste păine, sau se subţia şi se făcea o băutură răcoritoare din ea. Dulceaţa ingroşată se păstra i
