Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Excursii prin judeţ pentru „Prietenii Muzeului”

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 11 iulie 2013 ·

Mai mulţi copii din tot judeţul Vrancea vor avea parte de o vacanţă frumoasă, în care vor îmbina plăcutul cu utilul. La Muzeul Unirii din Focşani a fost lansat ieri proiectul educaţional de vacanţă ”Prietenii Muzeului”, ediţia a V-a, care se va desfăşura până pe 4 septembrie 2013. În acest an, 231 de copii, unii însoţiţi de părinţi sau bunici, s-au înscris la activităţile programate în cadrul proiectului, respectiv vizite la muzee şi excursii. Activităţile sunt gratuite, intrarea la muzeele din judeţul Vrancea fiind liberă.

Doar la deplasările în afara municipiului, participanţii trebuie să achite contravaloarea transportului. ”Pe parcursul a 10 săptămâni, manifestarea este deschisă oricui vrea să afle, să vadă lucruri pe care nu le ştia sau despre care a auzit şi vrea informaţii suplimentare. Programul nu este bătut în cuie şi dacă există o părere majoritară de schimbare a unei manifestări sau a unei date, noi suntem deschişi, în aşa fel încât voi să fiţi cei care vă veţi bucura. Vă doresc o vacanţă plăcută, aici la noi veţi veni fără stres, nu veţi fi întrebaţi, nu veţi fi notaţi. Noi suntem deschişi la astfel de manifestări şi ne fac plăcere. Ne dorim să fie din ce în ce mai plăcute, mai atractive, apropiate sufletului şi vârstei pe care o aveţi şi do-rinţei voastre fireşti de a învăţa”, le-a spus participanţilor, în deschidere, Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei.

Prima activitate, care a avut loc ieri, a fost vizitarea Muzeului de Ştiinţele Naturii şi a Muzeului de Istorie şi Arheologie din Focşani. Săptămâna viitoare, pe 17 iulie, copiii sunt invitaţi la o comemorare a personalităţilor vrâncene, intitulată ”Eternitate în Cimitirul Nordic”. Sâmbătă, 20 iulie, copiii vor vizita Secţia de Etnografie din Crângul Petreşti, cu ocazia celei de-a V-a ediţii a Târgului de Meşteşuguri Tradiţionale, activitatea fiind intitulată ”Pe uliţele sat

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 22 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 22 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 55 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 23 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°