Se fac auzite voci – mai puţine la noi, mai multe în Europa de Vest – care susţin că actuala criză financiară, ce se transformă deja într-o criză clasică de supraproducţie, neagă capitalismul. Şi că e nevoie de soluţii socialiste. Aşa să fie?
Noi, multă vreme, am crezut în virtuţile economiei socialiste. Dar numai noi, românii, am crezut? Sau numai noi, cei din "zona" comunistă? Minţi dintre cele mai strălucite, din lumea occidentală, în număr tot mai mare, au mizat pe economia socialistă. Desigur, cu speranţa declarată că numai ea va lichida inegalitatea dintre clase sociale şi dintre indivizi. N-a fost să fie aşa. Viaţa a spulberat visul, dovedind că în materie de economie, ca şi în plan social, sistemele concepute în laborator sunt sortite să piardă competiţia cu sistemele naturale. Economia de piaţă nu este un ideal, dar e o soluţie raţională pentru obţinerea bunăstării.
De altfel, timpul a lucrat pentru piaţa liberă, de tip capitalist. Dacă, la sfârşitul anilor ’80, cam o pătrime a ţărilor lumii era în trenul economiei de piaţă, acum, în 2008, numărul acestor ţări a depăşit trei sferturi. Mai are sens o discuţie asupra corectitudinii conceptului sub aspect lingvistic? Se vede că da din moment ce criza a deschis o dezbatere ascuţită.
Trei mari criterii ne ajută să distingem economia de comandă, specifică socialismului, de economia de piaţă. Ele sunt: 1) formarea preţurilor; 2) repartizarea resurselor şi a veniturilor; 3) concurenţa. Să le analizăm.
Noua eră a început, în plan economic, cu tranziţia de la plan la piaţă. Criticii care căutau nod în papură au susţinut sus şi tare că antiteza plan-piaţă nu stă în picioare. Doar sunt şi ţări capitaliste care recurg la planificare. E adevărat. Dar există o diferenţă esenţială între planificarea în socialism şi planificarea în economia de piaţă. În timp ce fostel
