Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niţă: Susţin varianta candidaţilor comuni PSD-PNL, ar îndepărta PDL de la putere

Publicat in Gandul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Niţă a afirmat că este printre susţinătorii ideii ca PSD şi PNL să propună candidaţi comuni, cel puţin la alegerile locale din 2012.

"Cred că pentru Ardeal o asemenea soluţie este foarte bună. Voi susţine categoric ideea unor candidaţi comuni, în special pentru preşedinţii de Consilii Judeţene şi pentru primarii oraşelor reşedinţă de judeţ. Cred că este o măsură foarte bună pentru Ardeal, acolo unde nici PSD, nici PNL nu stau foarte bine şi ar putea duce la schimbarea dramatică a structurii puterii locale şi îndepărtarea PDL de la conducerea administraţiilor locale", a declarat vicepreşedintele PSD, liderul organizaţiei judeţene Braşov.

Niţă a afirmat că, în funcţie de rezultatele de la alegerile locale, PSD şi PNL ar putea prelungi eventuala alianţă printr-un protocol încheiat şi la nivel naţional pentru alegerile parlamentare din toamna lui 2012 şi chiar cele prezidenţiale din 2014.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că un astfel de protocol ar trebui să aibă în vedere şi schimbarea legilor electorale pentru a-i avantaja pe candidaţii comuni ai PSD şi PNL, dacă se va ajunge la această formulă.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a prezentat liderilor PNL şi PC, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, la o întâlnire de miercuri, propunerea ca cele trei partide să aibă candidaţi unici la alegerile locale şi legislative, însă chestiunea urmează să mai fie negociată, scrie ziarul "Gândul", citând surse din PSD şi PNL.

"Dacă facem asta şi mergem cu candidaţi unici, luăm toate consiliile judeţene şi primăriile, cu excepţia celor ale UDMR. PDL poate rămâne cel mult cu Aradul lui Gheorghe Falcă", ar fi spus Ponta, potrivit surselor citate.

Ziarul menţionează că la întâlnirea de miercuri nu s-a luat o decizie, chestiunea urmând să mai fie negociată. Totuşi, Ponta şi Antonescu au recunoscut ulterior, la Realitatea TV, că discută despre candidaturi pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 49 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 26 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°