Nu cred că încape îndoială pentru afirmaţia că România nu are suficienţi bani pentru dezvoltarea sa în profil de ţară europeană. Civilizaţia este la noi un soi de arhipelag într-o mare de subdezvoltare. În câteva mari oraşe, nişte mall-uri, maşini mai răsărite, vile costisitoare cu prea puţin bun gust, restaurante şi baruri. Pe ici, pe colo, un sediu de multinaţională, clădiri de birouri şi bănci. Multe bănci care împrumută enorm, de ordinul miliardelor de euro, populaţia care vrea să-şi depăşească statutul, condiţia. Din păcate, aspectele pozitive sunt minoritare. Cele negative domină. Oraşe mari, cu industrie inexistentă. O bătălie cruntă pe locuri de muncă, în special în provincie. Probleme din cele mai diverse: străzi şi trotuare neasfaltate, facturi enorme neachitate la societatea de apă caldă şi căldură, blocuri urâte, nerenovate, cu subsoluri insalubre, pensionari săraci abandonaţi în case austere.
Tot acest peisaj dureros, o combinaţie tipic românească de puţin bine şi mult rău, putea fi depăşit în ultimii 4 ani prin accesarea fondurilor europene. Bani gratis, cum se spune într-o formulare populară. Sunt 30 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îi oferă României pentru a reduce decalajul nostru faţă de nivelul dezvoltării din Vest. Probleme grave sunt în domenii esenţiale: infrastructura de transport rutier şi feroviar, sistemul medical, agricultură. Pentru că bugetul României e prea mic şi prea prost gestionat, cu influenţă politică majoră, banii europeni sunt o mană cerească. Prin nu ştiu ce blestem însă, nu-i accesăm. Zilele trecute, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso i-a scris primului ministru Emil Boc, printre altele: „Comisia rămâne foarte preocupată de nivelul foarte scăzut al absorbţiei financiare, ce atinge doar 3 la sută”.
Adică din 30 de miliarde am tras doar 1 miliard de euro. E curată inconştienţă. Pe cri
