Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Distracţie şi spectacol de lumini pe pârtia Clăbucet

Publicat in Adevarul, joi 31 decembrie 2009 ·

Zeci de turişti au asistat, aseară, la un spectacol de zile mari pe pârtia Clăbucet din Predeal, oferit de instructorii de schi. Aceştia au deschis oficial sezonul de schi coborând din vârful pârtiei cu făclii aprinse.

Pârtia Clăbucet din Predeal s-a împânzit de turişti încă de ieri după-amiază. Zăpada a fost numai bună pentru schiat. Iubitorii sporturilor de iarnă au profitat la maxim, chiar dacă unii dintre ei s-au urcat pentru prima dată pe schiuri. „Azi (ieri.n.r) am avut prima lecţie de schi şi încer să învăţ să practic acest sport. Mi-e puţin frică, dar e minunat să aluneci pe zăpadă. Am căzut şi m-am lovit serios la cap, dar nu mă descurajez. E super", a spus Georgeta Zamfir, turistă.

Bucuria turiştilor i-a mers direct la suflet primarului din Predeal, care s-a declarat foarte mulţumit că în sfârşit, se schiază în condiţii bune. „Dechiderea oficială a sezonului trebuia să aibă loc în urmă cu câteva zile, dar din cauza lipsei zăpezii, aceasta a fost amânată pentru data de azi. Avem bucuria să avem zăpadă, să vedem că oamenii de distrează şi se poate schia în condiţii bune", a spus Ionel Goidescu, primarul oraşului Predeal.

Instructorii au dat liber la schiat

După ce au schiat după pofta inimii, turiştii s-au încălzit la un pahar de vin fiert pe ritmurile muzicii trupei Fly Project. Apoi, la ora 19.00, a sosit momentul mult aşteptat. Nocturna s-a stins pentru câteva minute, iar instructorii de schi au deschis oficial sezonul de schi. Ei au au coborât pârtia Clăbucet cu făclii aprinse, oferind un spectacol de vis.

„Ne bucurăm că am reuşit să păstrăm tradiţia şi sper că ne-am descurcat. A fost gheaţă pe pârtie ceea ce a îngreunat puţin coborârea, dar ne-am avertizat unii pe alţii şi pentru noi, instructorii de schi, a fost floare la ureche", a declarat instructorul de schi Ionuţ Anghelaş. Distracţia a continua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 20 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 20 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 20 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 20 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 20 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°