Agenţia motivează schimbarea perspectivei de la "stabilă" la "negativă" pentru ratingurile acordate RCS&RDS prin fluxul redus de numerar, investiţiile mai agresive decât cele estimate, nivelul ridicat al datoriilor scadente în 2011 şi 2012 şi problemele economice din România şi Ungaria.
Agenţia de rating Moody's a schimbat perspectiva ratingului "Ba3" al companiei de telecomunicaţii RCS & RDS la "negativă", de la "stabilă", pe fondul creşterii mai reduse a veniturilor, al planurilor de investiţii mai agresive decât aşteptările, al reducerii lichidităţii şi al incertitudinilor economice din România şi Ungaria.
"Acţiunea reflectă generarea mai scăzută de flux de numerar liber în urma unei creşteri mai slabe a veniturilor şi planului de investiţii mai agresiv decât anticipa Moody's; lichiditatea mai slabă a companiei, în contextul volumului semnificativ de datorii care ajung la maturitate în următoarele 12-24 luni; incertitudinile legate de climatul economic din România şi Ungaria, care reduc vizibilitatea performanţei operaţionale a companiei", potrivit unui anunţ oficial al agenţiei de evaluare financiară.
Ratingul "Ba3" este acordat unei companii capabile să-şi îndeplinească angajamentele financiare, dar care este vulnerabilă la eventuale deteriorări ale mediului economic.
Reprezentanţii RCS&RDS nu au comentat anunţul Moody's şi nu au răspuns întrebărilor transmise de ZF în legătură cu acest subiect.
"Strategia revizuită a RCS&RDS pentru anul 2010 a generat cheltuieli de capital mai mari pentru achiziţia de clienţi şi de conţinut (pentru canalele TV - n. red.) astfel că evoluţia indicatorilor referitori la capabilitatea companiei de a genera cash a fost sub aşteptările Moody's".
Agenţia nu a oferit alte detalii, însă analiştii Moody's se referă, cel mai probabil, la două dintre cele mai mari investiţii realizate de RCS&RDS an