Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE ÎN NEVADA: cel puţin trei morţi şi 75 de răniţi, după ce un avion din cel de-Al Doilea Război Mondial S-A PRĂBUŞIT la un miting aviatic. VIDEO

Publicat in Gandul, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Cel puţin trei oameni au murit şi 75 au fost răniţi, după ce un avion de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a prăbuşit, la un show aviatic din Nevada (SUA), scrie WSJ.

Avionul, pilotat de un bărbat de 80 de ani, a început să se învârtă incontrolabil în aer şi s-a dezintegrat complet în momentul impactului. Pilotul aeronavei este printre cei ucişi în accident.

sursa LATimes

WSJ descrie scena drept "înfiorătoare": părţile în flăcări ale avionului s-au amestecat cu cadavre însângerate, totul sub privirile uluite ale spectatorilor. Ambulanţele şi elicopterele de salvare au sosit imediat la locul incidentului.

O spectatoare, care vine de 16 ani la showul aviatic anual din Nevada, a declarat că avionul a scăpat de sub control în cea de-a treia tură. Femeia, care stătea la nici de 30 de metri de locul incidentului, spune că a privit înmărmurită cum o bucată din fuzelajul aeronavei l-a lovit în cap pe un spectator aflat în faţa ei, care a început să sângereze.

sursa LATimes

Stephanie Kruse, purtător de cuvânt al Serviciului Medical de Urgenţă din Nevada, a declarat că 25 de persoane sunt în stare critică după accidente. În plus, alte 25 de persoane au fost rănite grav, în timp ce mai mult de 25 de persoane sunt tratate pentru răni uşoare.

"Este un incident de o amploare foarte mare, cel mai grav din ultimii zeci de ani de pe teritoriul Nevadei. Comunitatea încearcă să facă faţă, spitalele sunt dotate din punct de vedere al echipamentului şi al personalului", a declarat Kruse.

sursa LATimes

Motto-ul pilotului: "Viteză, viteză şi iar viteză"

Deocamdată, nu se cunosc detalii tehnice referitoare la motivul prăbuşirii avionului, marca P-51 Mustang. "A plonjat şi s-a înfipt pur şi simplu în pământ, într-o zonă din faţa tribunei. Am văzut bucăţi din avion zburând peste tot. Nimănui nu-i vine să creadă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 17 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 16 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 53 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°