Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Deaconu face analiza arbitrajelor din turul Ligii 1: "Unii ne-au îngreunat activitatea". Ce spune despre clauza de reziliere şi despre legăturile arbitrului Dima cu Steaua

Publicat in Pro Sport, luni 23 decembrie 2013 ·

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute în această dimineaţă la sediul FRF, Alexandru Deaconu a vorbit despre problemele din arbitraj din ultima perioadă, precum şi despre planurile de viitor ale CCA. Şeful arbitrilor din România a discutat şi despre clauza de 250.000 de euro pe care Comitetul Executiv al Federaţiei i-a aprobat-o, dar pe care acum nu şi-o mai doreşte. Ieri, ProSport îi adresa public o serie de întrebări lui Alexandru Deaconu, iar astăzi acestea şi-au primit răspunsul din partea preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Alexandru Deaconu despre...

1. Clauza de reziliere de 250.000 de euro pe care o are în contract: "Am avut o discuţie cu Mircea Sandu atunci când am venit la conducerea CCA. Înainte de asta fusesem sfătuit să îmi trec în contract o astfel de clauză, chiar mi s-a spus că sunt fraier dacă nu o fac. Preşedintele Federaţiei mi-a spus să uit de clauză pentru că noi trebuie să dovedim, prin ceea ce facem, că merităm să conducem arbitrajul. Atunci când am revenit, adică în august anul acesta, i-am spus din nou de clauză şi ea a fost aprobată într-o şedinţă a Comitetului Executiv. Eu eram plecat atunci la o întâlnire la UEFA. Apoi m-am gândit că nu e normal să fiu apărat de o clauză şi că ar fi mai bine ca acei bani să fie folosiţi pentru dezvoltarea arbitrilor, în loc să ajungă la mine. Nu am semnat şi nu voi semna această clauză!

ProSport a dezvăluit în exclusivitate faptul că Iulian Dima esre rudă cu unul dintre angajaţii Stelei. Deşi a negat în primă fază, Iulian Dima a recunoscut în cele din urmă că informaţia este adevărată, iar Alexandru Deaconu a declarat astăzi că în urma acestui episod şi-a pierdut încrederea în acesta.

2. Cazul lui Iulian Dima, arbitrul înrudit cu unul dintre oficialii de la Steaua: "Personal, mi-am pierdut încrederea în Iulian Dima. Nu e neapărat vorba despre încrederea în el,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 39 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°