Televiziunea Realitatea TV a fost somată public, marţi, de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale privind imparţialitatea, protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine în emisiunea "Tu decizi" din 29 iulie, potrivit Mediafax.
CNA a analizat emisiunea "Tu decizi", o ediţie specială dedicată desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu de pe 29 iulie, moderată de Melania Medeleanu şi care i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Emil Hurezeanu, Stelian Tănase, Iosif Boda, Ion M. Ioniţă, Mircea Dinescu şi Adrian Cioroianu.
Potrivit CNA, în cadrul emisiunii au avut loc discuţii despre ziua refendumului, prezenţa la vot, despre campanie şi modul de organizare.
În emisiune, Mircea Dinescu i-a adus injurii preşedintelui Băsescu, spunând că acesta "ar fi o caricatură, cu tot destinul lui de fost bişniţar înainte de '89, uns cu toate alifiile, golan, beţiv, curvar".
Moderatoarea a încercat să-l oprească pe Mircea Dinescu, amintind că, după pauza publicitară, urma o declaraţie a ministrului Administraţiei şi Internelor.
În aceeaşi emisiune, Ionel Dancă a lansat, în direct, un îndemn pentru mobilizare la vot. "Cinci procente într-o oră, dacă este să luăm numărătoarea USL, la ora 21.00, patruzeci şi cinci de procente, înseamnă vreo nouă sute de mii de voturi, cinci procente. Nu e imposibil. Cu o mobilizare controlată, atent supravegheată, cu cozile care pot apărea, se pot crea ad-hoc, inclusiv la 23.00 fără cinci minute, nu e imposibil (...)".
Despre participarea la vot, Emil Hurezeanu a menţionat: "Prin îndemnul la boicot, nu doar că ţi-ai îndrumat aderenţii să facă ceva, ci i-ai culpabilizat indirect, tacit, dar masiv pe cei care voiau să voteze şi chiar pe cei care nu voiau să voteze, da' nu cu tine. Eu vreau să nu votez, dar nu vreau să nu