Politologul polonez Pawel Ukielski este coautor, alături de Adam Burakowski şi de Aleksander Gubrynovich, al cărţii “1989 – Toamna naţiunilor”. Aceasta analizează căderea regimurilor comuniste şi evoluţia post-comunistă a şase ţări din Europa Centrală şi de Est.

Într-un interviu acordat la Cluj, Pawel Ukielski face o radiografie a acestor transformări care au avut loc în Polonia şi în România.

Cum vedeţi dumneavoastră asemănările dintre România şi Polonia din timpul evenimentelor din 1989 care au dus la căderea comunismului?

Pawel Ukielski: Procesul căderii comunismului a fost diferit în cele două ţări. În Polonia a fost ceea ce noi am numit „revoluţie negociată”. Aşadar, comuniştii reformatori au negociat cu Opoziţia în discuţiile „meselor rotunde”. Au decis să organizeze alegeri parţial libere în iunie 1989 şi apoi a fost numit un Guvern necomunist, care, însă, includea unii membri comunişti. Partidul Comunist s-a transformat într-unul post-comunist, care a încercat să îi convingă pe oameni că a devenit un partid social-democrat obişnuit, aşa cum sunt cele din Occident. Astfel, ei au reuşit să rămână influenţi în viaţa politică poloneză, în special după un interval de câţiva ani, şi au recâştigat puterea în 1993. Au mai câştigat alegerile şi în 2001 şi au rămas una dintre cele mai puternice forţe politice, dacă nu cea mai importantă, până la uriaşul scandal de corupţie care a avut loc în 2003. De atunci, foştii comunişti nu mai sunt atât de puternici. În România, lucrurile s-au desfăşurat într-o manieră diferită. Nu a existat o asemenea aripă reformistă în Partidul Comunist. Aşa se explică de ce Ceauşescu nu a putut fi forţat să negocieze. Până la sfârşitul său, el nu a realizat că putea fi prea târziu pentru a mai face ceva în acest sens. Din aceste motiv, evenimentele din România au evoluat complet diferit faţă de cele din Polonia. Însă şi în