Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre Comisia Roşia Montană: Nu vrem să prostim oamenii, Antonescu şi Blaga s-au pronunţat

Publicat in Ziua de Cluj, luni 9 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu mai susţine constituirea unei comisii speciale pe Roşia Montană deoarece nu vrea să "prostească" oamenii, acesta fiind un "joc politic" de vreme ce atât liderul PNL, Crin Antonescu, cât şi cel al PDL, Vasile Blaga s-au pronunţat împotriva proiectului.

"Noi am crezut că era necesar să avem o comisie parlamentară care să-i cheme şi pe cei care erau pro şi cei care erau contra să discute cu proiectul de lege pe masă. Între timp, liderii politici ai două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, şi anume domnul Antonescu şi domnul Blaga, au spus înainte să se facă vreo comisie că ei sunt contra. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe domnul Blaga şi Antonescu? Nu mai avea niciun rost. Motiv pentru care, am discutat şi cu domnul Zgonea, atunci trebuie să intrăm rapid (în procedura legislativă, n.r.) la Senat pe procedura normală, la comisii", a afirmat Ponta.

Premierul a susţinut că nu a avut vreo discuţie cu preşedintele PNL pe acest subiect legat de proiectul Roşia Montană.

"Din moment ce nu există sprijin parlamentar, s-au exprimat opiniile contra şi ale domnului Blaga şi ale domnului Antonescu, atunci nu mai are rost să mai ţinem oamenii încurcaţi. Se dezbate la Senat, se respinge, se vine la Cameră (...) şi ştim foarte clar că nu se face acest proiect", a mai spus Ponta.

El a menţionat că a observat că şi ceilalţi liberali s-au raliat opiniei exprimate de Crin Antonescu.

"Cum să mai facem comisie dacă la 1.00 facem comisia şi la 11.00 anunţăm că nu suntem de acord. Asta e un joc pe care nu are rost să-l facem că nu vrem să prostim oamenii. Adică la 11.00 le zicem că suntem cu ei şi la 1.00 facem comisiei contra lor (...) Noi nu vrem să facem aşa ceva. Dacă s-a decis, şi uite, repet, sunt doi oameni, doi lideri politici care au anunţat foarte clar, e dreptul lor, nu e nicio

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°