A trecut ceva timp de când nu am mai văzut un film care să mă ţină cu sufletul la gură, în multă tensiune şi crispare, un amestec de curiozitate şi teamă faţă de tot şi toate. Unul care să mă înspăimânte, să mă pună pe gânduri atunci când vine vorba de rezistenţa şi capacitatea umană de a se ridica din cele mai inimaginabile situaţii limită, de a regândi tot sistemul de autoapărare, modul în care funcţionează el şi declanşează reacţii imediate. (...)

A trecut ceva timp de când nu am mai văzut un film care să mă ţină cu sufletul la gură, în multă tensiune şi crispare, un amestec de curiozitate şi teamă faţă de tot şi toate. Unul care să mă înspăimânte, să mă pună pe gânduri atunci când vine vorba de rezistenţa şi capacitatea umană de a se ridica din cele mai inimaginabile situaţii limită, de a regândi tot sistemul de autoapărare, modul în care funcţionează el şi declanşează reacţii imediate. De-a lungul timpului, mi-am învăţat lecţia: creierul te surprinde, e fascinant în situaţii extreme, dovedind reacţii şi răspunsuri exemplare. Cred în continuare că, uneori, astfel de momente sunt sufic Publicitate iente pentru a scoate la iveală forţa fiecăruia în parte. În aceeaşi măsură, ai nevoie de o inimă puternică pentru toate acestea. După Trainspotting şi Slumdog Millionaire, Danny Boyle aduce un film tăios, extrem, visceral, puternic. Este, de fapt, mult prea puţin să îl descrii în câteva vorbe. Nu este doar povestea biografică a unui alpinist care a dat ochii cu moartea, e unul dintre acele filme răvăşitoare pe care cu greu ţi-ai dori să le revezi. Mult prea intens, dramatic şi optimist în aceeaşi măsură. 127 de ore. Atâta timp a petrecut Aron Ralston blocat între stânci, cu mâna strivită de un bolovan care s-a înţepenit şi l-a potolit din nebunia lui relaxată şi fără griji. Se întâmpla în aprilie 2003, când a plecat de acasă fără să anu