Nu ma indoiesc de faptul ca Festivalul national de teatru din acest an va stirni (a si stirnit deja) diverse controverse. Mai mult, discutiile publice in contradictoriu pe aceasta tema mi se par sanatoase, fiindca ele antreneaza intrebari, luari de pozitie si corectii de traseu indelung asteptate, ceea ce confirma functiile majore pe care un festival anual de rang national trebuie sa si le constientizeze si sa si le asume: functia de investigator al cimpului, cea de evaluator al situatiei reale a miscarii teatrale, dar si cea de maestru de ceremonii pentru o sarbatoare binemeritata. E si pricina pentru care rindurile de mai jos isi propun sa urmareasca – impresionist totusi, ce sa-i faci? – aceste functii, si mai putin sa ofere o selectie de cronici grabite ale spectacolelor (multe dintre acestea au fost deja analizate de Observatorul cultural, altele vor fi, probabil, in curind).

Asa, mai degraba dupa ureche, cele dintii discutii referitoare la functia de evaluator au inceput in saptaminile premergatoare, si ele se datoreaza, ca de obicei de altfel, in primul rind teatrelor (si spectacolelor) care s-ar fi dorit invitate si n-au fost. Nu sint tocmai in masura sa ma pronunt asupra acestor nemultumiri, din pricina ca in ultimul an, fara sa vreau, n-am urmarit cu atentia obisnuita intreaga miscare din tara. Dar e inevitabil ca unele spectacole cu reale veleitati competitionale sa lipseasca, din pricina timpului si a spatiilor de joc limitate, ca si din pricina dorintei – pe care cred c-am putut-o deslusi destul de clar in aceasta selectie – de a oferi judecatii publicului si criticii semnale despre mai toate directiile stilistice care coexista acum, in 2001, in viata teatrala.

Ce pare sa-mi spuna mie aceasta evaluare care a urmat investigarii „de teren“? In primul rind ca tensiunea, normala intr-o competitie calitativa, dintre Capitala si teatr