● În ceaţă / V tumane (Rusia-Belarus-Olanda-Germania-Letonia, 2012) de Sergei Loznitsa.

Într-o noapte din 1942, în Bielorusia ocupată de armata nazistă, doi partizani erijaţi în călăi îi fac o vizită unui presupus colaboraţionist şi cad, astfel, într-o capcană întinsă anume pentru ei, cu suspectul pe post de momeală neputincioasă. În timp ce se ascund tustrei în pădure (condamnatul de mai devreme cărîndu-şi în spate unul dintre călăi, care e grav rănit), regizorul Sergei Loznitsa le dedică, pe rînd, cîte un lung flashback, iluminîndu-le tacticos caracterele şi moralitatea. Astfel, se dovedeşte că unul dintre partizani e un fricos; celălalt e brav, dar necugetat. Cît despre cel suspectat de colaboraţionism, flashback-ul îi atestă verticalitatea şi chibzuinţa, dar şi neputinţa de a se sustrage condiţiei de instrument pasiv sau de complice involuntar al vărsărilor de sînge, neputinţă care-i provoacă un apetit aproape mistic pentru expiere.

DE ACELASI AUTOR American dreamer Literatura ca dinamită Starea disciplinei Noile filme mute Toate aceste informaţii despre personaje (şi multe altele nu există) îi sînt comunicate spectatorului cu ţîrîita. Se vorbeşte preponderent în replici scurte, totodată apăsate şi ocolitoare (în momentul în care cei doi călăi bat la uşa condamnatului şi se aşază cu el la masă, la un pahar de votcă, înainte de a-l lua cu ei în noapte, dialogul amînă, pe cît se poate, inevitabilele clarificări privind motivul vizitei), totul potenţat de pauze, ca pe vremea cînd prozele lui Hemingway (dintre care una, faimoasă, este chiar despre doi bărbaţi laconici, iviţi din noapte cu misiunea de a executa un al treilea, care, oricum, nu mai vrea să trăiască) se aflau la apogeul popularităţii şi al influenţei lor (inclusiv printre prozatorii şi dramaturgii sovietici). Intrările în flashback-uri nu sînt semnalate în nici un fel, drept care – cel p