ANALIZĂ. Primăvara arabă, văzută, desigur, mai mult ca renaştere decât ca anotimp, pentru că iată, suntem la cumpăna lui august cu septembrie, continuă cu Libia, ţară unde evenimentele s-au precipitat în ultima săptămână. Sursa: REUTERS
După luni de zile - în care s-a purtat mai mult un război de uzură, iar părţile au încercat să maximizeze victoriile propagandistice, campaniile de dezinformare, pentru a evita confruntările directe şi, respectiv, pierderile în oameni şi echipamente - a avut loc şi confruntarea finală. Mutarea decisivă a aparţinut forţelor Consiliului Naţional de Tranziţie, structura de conducere a rebelilor libieni, care, într-o ofensivă surprinzător de rapidă şi de bine organizată, au atacat direct centrul puterii regimului Gaddafi, capitala Tripoli.
Un analist arab care scrie pentru "New York Times", Sultan Sooud Al Qassemi, profesor asociat la Dubai School of Government, afirma chiar că, poate, cea mai mare realizare de până acum a liderului rebelilor libieni, Mustafa Abdul - Jalil, a fost înţelegerea cu comandantul unităţii de gardă a lui Gaddafi, generalul Barrani Ishkal (faptul că acesta este şi văr cu fostul dictator ne arată că loialităţile libiene de clan şi familie nu sunt inexpugnabile), de a nu se opune înaintării detaşamentelor revoluţionare înarmate sosite de la vest. Este desigur o versiune simplificată a succesului pe care l-au avut formaţiunile armate antiguvernamentale care, fără a fi fost cu adevărat o armată şi fără a fi dispus de dotarea unităţilor pro-guvernamentale, au reuşit să-şi consolideze teritoriile cucerite în estul ţării, să realizeze câştiguri teritoriale şi în vest, în munţii de la graniţa cu Tunisia şi, în cele din urmă, să execute şi asaltul final asupra unui oraş în care trăieşte o treime din populaţia Libiei.
Conform majorităţii aprecierilor din mediul analitic, greul însă de abi