Stând strâmb şi vorbind drept: cum le poţi spune basarabenilor să ceară unirea după decenii întregi de pervertire identitară şi de spălare a creierilor? Nu-i laşi, să zicem, ciungului, într-un mod larg democratic, vezi-doamne, posibilitatea să-şi potrivească însuşi nodul la cravată.

Traian Băsescu mi-a amintit de Dan Dungaciu, iar prin ricoşeu – de Viorel Mihail, directorul Săptămâniide la Chişinău. Nimic suprarealist în această alăturare, o să vă convingeţi. Dan Dungaciu ne vizita acum doi, ani cu o conferinţă prilejuită de proaspăt – pe atunci – apărutul volum Basarabia e România? Dileme identitare şi (geo)politice în R. Moldova. Dar bag seama că ţin parantezele închise: „ne” are în vedere Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – mică oază de românism într-o maree şovină. Nu e metafora mea, o rostea într-o zi cineva, apoi am auzit-o în gura unui preot, pornit, între alţii, mai anul trecut, într-un pelerilaj de la Roman pe urmele lui Visarion Puiu, episcop de Hotin între 1923-1935. O metaforă susţinută de o practică zilnică şi adesea benedictină, aş preciza (cu toate riscurile de patetism, fie şi involuntar), fiindcă, iată, tema mă obligă.

Ce spunea acum nu demult, la Izvorul Mureşului, preşedintele Băsescu? Că, preiau de voxpublica.ro, „marea majoritate a populaţiei nu doreşte acum unirea cu România”, în Republica Moldova existând doar „un filon sănătos care sprijină acest lucru”. Apoi o reiterare mai nuanţată a ceea ce preşedintele României afirmase anterior la Chişinău (diferenţa e de câteva săptămâni), în replică unei domnişoare: „Le spun cetăţenilor Republicii Moldova: cereţi unirea şi-o veţi avea, dar cereţi-o!”.

Nu ştiu alţii ce spun (n-am citit decât ştiri în sensul acesta, plus câteva relatări ceva mai ample, cu excepţia a două alineate, absolut necomplezente, de altfel, în fapt o taxare fără menajamente, de Costi Rogozanu – ca si