Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voestalpine ingheata pe termen nedefinit investitia de 5 mld. euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 decembrie 2008 ·

Producatorul austriac de otel Voestalpine, care vizeaza o investitie de 5 mld. euro intr-un combinat siderurgic in Romania, a anuntat ca suspenda pe termen nelimitat proiectul, pe fondul asteptarilor de anul viitor privind recesiunea la nivelul continentului european.

Totodata, Voestalpine abandoneaza si activitatile demarate in cadrul procesului de securizare a terenurilor din Constanta, care reprezentau o posibila locatie pentru otelarie.

"Decizia cu privire la posibila locatie a fost amanata pe termen nedefinit, pe fondul recesiunii anticipate pentru anul 2009 si a incertitudinilor privind evolutia ciclica din anii urmatori. Cele patru locatii potentiale din Bulgaria, Romania, Turcia si Ucraina, identificate in cadrul proiectului de evaluare, vor fi reexaminate la reluarea proiectului", au precizat reprezentantii Voestalpine.

Producatorul de otel reusise sa asigure aproape jumatate din terenul necesar constructiei combinatului siderurgic (circa 300 de hectare), dar din cauza ca proiectul a fost inghetat pe termen nedefinit, contractele incheiate de Voestalpine cu diversi proprietari de terenuri isi vor pierde valoarea, iar compania nu-si va mai exercita astfel optiunile de achizitie corespunzatoare acestora.

In luna octombrie, Voestalpine anuntase ca a amanat pentru 2009 decizia cu privire la constructia combinatului siderurgic in zona Marii Negre, ca urmare a crizei de pe pietele financiare si a incertitudinii ce caracterizeaza dezvoltarea economica globala.

Voestalpine si-a propus initial sa se decida pana la finele anului 2008 in ce tara va realiza investitia, desi prin activitatile demarate in acest sens in Romania nu reusise sa asigure nici jumatate din terenurile vizate pentru constructie.

La inceputul lunii octombrie, reprezentantii Guvernului si cei ai Voestalpine au semnat un memorandum de intelegere cu privire la dezvol

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°