20 martie 1987
La prima oră a dimineţii, mă prezint la Facultatea de Medicină Veterinară, unde profesorul Stancu, cu care m-am împrietenit, îl operează pe dobermanul nostru, Virgil, la urechi, aducându-i-le la dimensiunea standard. Scena e dramatică.
Pe Cheiul Dâmboviţei miroase a urechi de câine, arse cu un aparat de pirogravat, cu care se realizează procedura, după croirea cartilagiilor, cu ajutorul unei prese pline de şuruburi. Bietul câine Virgil, injectat cu tranchilizante şi xilină, abia mai are puterea să zvâcnească.
În stare de inconştienţă, cu urechile bandajate, animalul revine acasă, deplâns de cei care l-au însoţit, eu, şoferul Gică Ionescu şi Viki.
O problemă existenţială a lui Eugen Simion
Astăzi, A.P. rezolvă o problemă existenţială foarte importantă a profesorului Eugen Simion. E vorba de transferul în Bucureşti al fiicei criticului, pe care tata îl obţine de la inspectorul Jinga. La telefon, când află vestea, domnul Simion nu crede că e adevărat. Este.
Vizită fulger marca Ştefan Andrei
Seara, pe neaşteptate, vine în vizită Ştefan Andrei. În câteva minute se adună (anunţate la telefon de mine) şi alte cunoştinţe bune: Mircea Angelescu, doctorul Florin Brătilă, doctorul Radu Ozun. Ştefan Andrei se simte bine, bea un strop de vin alb, fumează Dunhill. Vorbeşte la telefon cu bioenergeticianul Valeriu Popa, pe care îl sperie, în glumă, că Partidul cunoaşte pretextul pe care domnul Popa îl foloseşte, atunci când iese cu căţelul său negru, în Parcul Paraşutiştilor, când, de fapt, iese pentru a face şedinţe de diagnosticări bioenergetice şi pentru a recomanda tratamente naturiste.
Doctorul Radu Ozun apreciază, ca întotdeauna, Zghihara de Huşi, dar nu bea, pentru că-l va conduce acasă, cu maşina, pe Ştefan Andrei. Ministrul de Externe al celei mai bune perioade a diplomaţiei româneşti (formul