Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hrebenciuc şi Berceanu, în topul leneşilor din Parlament

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 ianuarie 2010 ·

Viorel Hrebenciuc, liderul deputaţilor PSD, dar şi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, nu au votat nicio lege în legislatura trecută. Sursa: Vlad Stănescu Lista este completată de alţi democrat-liberali, precum Theodor Paleologu, Sorina Plăcintă, Vasile Blaga şi Mihai Stănişoară, arată Raportul de monitorizare a Parlamentului, realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP). După ce şi-a uluit colegii din politică, dar şi alegătorii, explicând că Traian Băsescu a câştigat alegerile cu ajutorul ezoterismului, acum, Viorel Hrebenciuc apare în topul negru al parlamentarilor. Social-democratul este alături de lideri ai PDL printre puţinii parlamentari care nu au votat nicio lege.

Raportul IPP, dat publicităţii astăzi, arată că Viorel Hrebenciuc nu a ridicat mâna niciodată în plen, timp de patru luni, din septembrie până în decembrie 2009.

"Precizăm că pentru elaborarea prezentei situaţii s-au luat în calcul exclusiv voturile finale electronice date în plenul Camerei Deputaţilor/Senatului. În urma centralizării voturilor exercitate, am putut constata faptul că la Camera Deputaţilor au fost exprimate 168 de voturi finale iar la Senat 212 voturi finale", se arată în raportul IPP.

Nici fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, deputat PDL, nu a votat vreo lege în legislatura trecută. În topul leneşilor, mai intră, conform IPP, şi deputatul Dan Păsat, care a fost votat din partea PNL, dar din octombrie s-a mutat în tabăra independenţilor. La Senat, topul parlamentarilor care nu au votat nicio lege în legislatura trecută este ţinut numai de democrat-liberali: Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, Sorina Plăcintă, care din iulie până în decembrie când a fost învestit actualul Guvern, a fost ministru al Tineretelui, Vasile Blaga, actualul ministru de Interne şi Mihai Stănişoară, fost deţinător al portofoliului

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°