Este vorba despre noul sediu al Judecătoriei şi Tribunalului Tulcea, de pe strada Toamnei din municipiu. Investiţia este aşteptată de foarte mult timp de magistraţii tulceni, care lucrau de câţiva ani într-o clădire care riscă să pice la un cutremur.
După cum a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Tulcea, judecător Iordan Andrei, inaugurara va avea loc pe data de 29 iunie 2013, de la ora 11.00.
Iniţial sediul trebuia să fie gata în aprilie 2012, după care s-a prelungit până în octombrie 2012. S-a stabilit, mai târziu, că investiţia va fi gata până la finalul lunii februarie, dar ultimele lucrări s-au finalizat de abia la începutul verii 2013.
Palatul va avea circa 40 de locuri de parcare, în jurul clădirii de şapte nivele-subsol, demisol, parter şi cinci nivele superioare. În total este vorba de o suprafaţă utilă de peste 5.000 de metri pătraţi.
Vor fi realizate două săli mari de judecată ce vor ocupa aproape tot parterul, apoi la etajul doi vor fi alte cinci săli mai mici pentru completele de judecată specializate. Pe un etaj vor fi spaţii publice, birou de informare, fax, xerox, internet, iar de la etajul trei în sus sunt spaţii administrative, birouri.
După cutremurul din anul 1977. structura de rezistenţă a clădirii de pe strada păcii (unde funcţionează astăzi instanţele tulcene) a început să prezinte fisuri, care s-au accentuat în timp, astfel că în prezent sediul instanţei prezintă un risc major de seismicitate.
Tribunalul Tulcea îşi desfăşoară activitatea într-un sediu comun cu Judecătoria Tulcea într-o clădire edificată în anul 1962 situată în municipiul Tulcea, pe strada Păcii, numărul 83 . În cadrul sediului principal Tribunalul Tulcea dispune de o singură sală de judecată, în suprafaţă totală de 99,4 metri pătraţi şi de 13 birouri însumând o suprafaţă totală de 221,52 metri păt