Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se nasc mai puţini copii şi mor mai mulţi adulţi

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

În prima lună a acestui an s-au născut 619 bebeluşi, dar au murit 628 de persoane. Criza îi determină pe suceveni să se gândească de două ori înainte de a face un copil.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în anul 2008 sporul natural a fost de 941: s-au născut 8.110 bebeluşi şi au decedat 7.169 de suceveni. În 2009, sporul s-a prăbuşit aproape la jumătate, respectiv 535. Numărul nou-născuţilor a scăzut la 7.924, iar cel al morţilor a crescut la 7.389. Anul 2010 a debutat deja cu un spor negativ. În luna ianuarie au venit pe lume 619 copii, cu 9 mai puţini decât persoanele decedate. În aceste condiţii, susţin reprezentanţii DSP, Suceava are toate şansele să se înscrie şi la sfârşitul anului 2010 pe lista judeţelor cu spor natural negativ.

Iulie, lună plină de naşteri

Statistic, anul trecut, cei mai mulţi bebeluşi s-au născut în luna iulie, respectiv 838, iar la polul opus a fost luna decembrie când, în tot judeţul, au văzut lumina zilei 596 de băieţi şi fete. În ceea ce priveşte mortalitatea, cota cea mai ridicată a fost înregistrată în luna ianuarie, cu 698 de decese. Pe baza acestor date, medicii se arată tot mai îngrijoraţi de starea de sănătate a sucevenilor care, de la an la an, par din ce în ce mai bolnavi, iar naşterile sunt mai puţine.

„Starea de sănătate a sucevenilor este tot mai precară cu fiecare an şi de aici scade şi media de vârstă a sucevenilor, care îşi pierd viaţa de multe ori prematur“, ne-a declarat doctorul Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Sărăcia omoară bebeluşii

Principalele motive pentru care tot mai multe femei întârzie momentul aducerii pe lume a unui copil sunt lipsa serviciului, a banilor şi a unei locuinţe. „Sunt căsătorită de patru ani, însă nu ne gândim să facem un copil. Ce să-i ofer în zilele astea, când din banii pe care îi facem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 43 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 4 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 26 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum 2 ore
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°