Postul Paştelui este o bună ocazie de a mânca mai sănătos decât în alte perioade ale anului. Trebuie, totuşi, să fim atenţi la ceea ce mâncăm, deoarece organismul poate fi privat, în această perioadă, de substanţe care îi sunt necesare.
Regula de bază este de a şti în ce cantitate să mâncăm alimente precum soia, ciuperci sau mazăre, în aşa fel încât alimentaţia să ne ofere un aport caloric echilibrat, care să nu îngraşe, dar nici să nu slăbească, porivit Prof. dr. Nicolae Hâncu, autor al Abecedarului de Nutriţie.
Pentru micul dejun, acesta recomandă înlocurea lactatelor cu iaurturi şi lapte din soia sau fulgi cu ceai şi pâine prăjită. Dimineaţa mai putem mânca salată de vinete, zacuscă sau humus.
La prânz, putem consuma ghiveciuri de legume, mâncare de mazăre şi fasole sau preparate pe bază de orez cu legume. Totuşi, Hâncu recomandă ca aceste feluri de mâncare să nu fie gătite cu ceapă prăjită. Tot pentru masa principală a zilei sunt recomandate legumele la grătar sau fierte. În cartea sa, profesorul recomandă cartori fierţi sau copţi şi consideră că ar trebui să evităm cartofii prăjiţi, care conţin de 3-4 ori mai multe calorii.
Pentru cină, Hâncu recomandă salate şi brânză tofu.
Fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţia de post, dar ideal este să nu mâncăm mai mult de 3-4 fructe pe zi, din cauza aportului caloric mare.
Abecedarul de Nutriţie avertizează însă că nu trebuie să consumăm în cantităţi mari mâncăriri de post şi să evităm consumul în exces de ulei şi sare, adăugate de obicei pentru a da gust alimentelor de post. În caz contrar, riscul este să câştigăm în greutate în perioada postului.
"Deşi este vegetal şi sănătos, uleiul se consumă sub un anumit imperativ care se cheamă cumpătare. Este un aliment nobil din punct de vedere religios, dar şi o sursă de îngrăşare, astfel că trebuie să-l consumăm cu măsură. De fap