Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două din victimele accidentului din Ungaria au fost aduse în ţară

Publicat in Antena 3, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Trupurile neînsufleţite a două dintre victimele accidentului rutier petrecut în Ungaria, provenind din municipiul Alexandria, au fost aduse în ţară, vineri, informează Mediafax.

Potrivit rudelor celor două victime, mamă şi fiu, care şi-au pierdut viaţa alături de alţi pasageri, sicriele au ajuns în oraş în urma ajutorului financiar primit de la preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, care a acordat suma de 6.500 de lei pentru transportul sicrielor de la vamă până în Alexandria.

Cele două persoane decedate, din Alexandria, sunt Claudiu Leonard Ene, de 22 de ani, şi Rita Ştefan, în vârstă de 50 de ani.

"Se întorceau din Spania, de la muncă, iar pe lângă cei 6.500 de lei primiţi pentru transport, tot de la domnul Liviu Dragnea s-a primit un ajutor de înmormântare în valoare de 6.500 de lei", a declarat fratele lui Claudiu Leonard Ene.

Rudă apropiată cu persoanele decedate, cântăreţul de manele Sorinel Puştiu şi-a oferit sprijinul său, acesta deplasându-se la Alexandria şi ajutând financiar pentru ca înmormântările să se desfăşoare în condiţii normale.

Cei doi urmează să fie înmormântaţi duminică după-amiază.

Luni dimineaţă, 14 oameni au murit în urma accidentului petrecut în Ungaria.iar alte două persoane au fost rănite grav, după ce un microbuz înmatriculat în judeţul Argeş a fost lovit frontal de un camion în Ungaria, în apropiere de Szeged. TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad.

Potrivit şefului ARR Argeş, Georgiu Gingăraş, microbuzul a fost modificat pentru a reduce capacitatea locurilor de la 18 la 15, astfel încât vehiculul să fie încadrat la tipul opt plus unu locuri pentru a nu fi necesară licenţă de transport.

Trupurile neînsufleţite a două dintre victimele accidentului rutier petrecut în Ungaria, proveni

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 21 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 53 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 28 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°