Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele 10 personaje ale mele din 2013: De la cea care a făcut cele mai multe tranzacţii în IT-ul românesc, până la regii imobiliari ai Capitalei şi declasificarea bonusurilor şi salariile din instituţiile de supraveghere financiară

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 29 decembrie 2013 ·

Dincolo de evenimentele care caracterizează un an, în minte trebuie să-ţi rămână şi personaje care prin ceea ce au făcut, bun sau rău, au ieşit în evidenţă.

Dacă săptămâna trecută am listat top 10 evenimente care m-au surprins anul trecut, acum am făcut un clasament de top 10 personaje care mi-au rămas în minte în acest an. Nu toate aceste personaje sunt de primă linie, numele lor nu este listat public zi de zi, dar mie mi-au plăcut. Pe unii dintre ei i-am avut invitaţi la ZF Live, acolo i-am cunoscut faţă în faţă prima dată şi m-am bucurat în sinea mea că există şi un eşalon doi sau trei, care duce business-ul înainte, fie al lor, fie al celor pentru care lucrează.

Am o părere foarte bună despre personajele din umbră, cele care sunt vizibile atât cât trebuie şi când trebuie. În dreptul lor pot fi contabilizate mult mai multe realizări decât la personajele care sunt in lumina reflectoarelor.

1.Carmen Sebe, director operaţional Avangate: cei care sunt în business au auzit de Radu Georgescu, poate cel mai tare antreprenor din IT din România. În 2003 a vândut antivirusul RAV către Microsoft, iar în 2010 vinde GeCad ePayment, un pionier al plăţilor cu cardul pe internet în România, care a ajuns lider în acest sector, grupului sud-african de media Naspers. În toamna acestui an vinde Avangate, un furnizor de soluţii şi servicii pentru distribuţia electronică de software, către un fond de investiţii din Silicon Valley Francisco Partners. De Radu Georgescu ştia mai toată lumea. Dar de Carmen Sebe, directorul operaţional al Avangate, ştia mult mai puţină lume, cu toate că a fost implicată în toate tranzacţiile şi discuţiile lui Radu Georgescu. Dacă el face strategia şi deal-urile, Carmen Sebe trebuie să conducă operaţional firma astfel încât cel care cumpără să găsească toate lucrurile în ordine, într-un domeniu în care mintea oamenilor, angajaţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 17 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°