- scurt istoric - Pentru acest text îmi permit o licenţă: subiectul principal al expunerii, jocurile de artificii bucureştene cele care încheie, mai nou, orice festivitate populară, festival, ziua Europei, ziua lu' cutare etc. vor fi numite generic şi, într-un fel, caricatural "artifica". De altfel, licenţa nu-mi aprţine; odată, la un festival al berii, un amic de-al meu, aflat într-o totală stare de euforie din care nu şi-a mai adus aminte mare lucru, ulterior, a afirmat: "Mergeam pe stradă spre casă şi, la un moment dat, mi-a explodat o artifică în ochi de n-am mai văzut dup'aia nimic, în afară de nişte foarte mişto steluţe verzi!".
Primul meu contact direct cu "artifica" l-am avut acum mai bine de trei ani, la miezul nopţii - "Revelionul Mileniului", cel regizat de Pro TV. Atunci, îngerul suav care făcea parte din grandiosul spectacol s-a înălţat în plin viscol şi a zburat deasupra Pieţei Revoluţiei iar, mai apoi, cu aripile încărcate de zăpadă, a coborît jalnic deasupra noastră ca să ne binecuvînteze, în timp ce "artifica" exploda undeva în cer, iar rockerii se zbuciumau într-o horă al cărei ritm e greu de descris, după zeci de sticle de vodcă consumate în aer liber, ca să se mai încălzească pe o asemenea vreme. Totuşi, înclin să cred că bucureştenii au început să ia în serios "artifica" de la acel patru iulie tot din anul 2000, cînd, în Parcul Herăstrău, s-a desfăşurat o mişcare populară de anvergură în cinstea Zilei Americii. Era o scenă improvizată pe care se tot cînta "Oh, Suzanna!" şi alte piese country, în timp ce românii se înghesuiau la chioşcurile cu coca-cola şi cu pop-corn, cu reduceri de preţ. Toţi cei cu steguleţe "stars'n'stripes" în mînă se aşteptau ca Rosapepe, ambasadorul de atunci să le ţină o cuvîntare la "midnight". În loc de cuvîntare (s-a ţinut pe la fără un sfert, dar a fost neconcludentă) a explodat feeric "artifica" deasupra c