Legea taximetriei este, din nou, în dezbaterea parlamentarilor, care vor să împace şi capra şi varza, astfel ca să aducă mai mulţi bani la buget.
Mult discutata Lege a taximetriei a ajuns din nou în dezbaterea Parlamentului, fiind una dintre restanţele legislative care a fost lăsată moştenire de ultimele două guvernări. Potrivit grupului parlamentar USL Braşov, care are reprezentanţi în grupul de lucru pentru actualizarea acestei legi, lipsesc câteva reguli care sunt absolut necesare pentru ca activitatea în domeniu să se desfăşoare normal. „Este destul de greu să găseşti un punct de vedere comun cu privire la ce propun organizaţiile profesionale, dar am avut discuţii cu acestea şi sunt câteva lucruri pe care trebuie să le reglementăm, cum ar fi, de exemplu, acordarea de autorizaţii în funcţie de numărul de maşini, pentru a evita apoi, comerţul cu autorizaţii, sau eliminare sclaviei în domeniu”, arată reprezentanţii USL.
Un aspect luat în analiză este practica sclaviei în taximetrie, un fenomen care este în floare. În fapt, sunt persoane care deţin mai multe maşini cu autorizaţii, pe care le „închiriază”, iar, la finalul zilei, taximetristul este obligat să-i ducă o anumită sumă „patronului”, pentru care nu se emite nici un fel de act, ceea ce înseamnă automat evaziune fiscală. Dacă şoferii nu aduc la sfârşitul zilei o anumită sumă de bani, întotdeauna se găseşte cineva să-i înlocuiască, de aceea vorbim de sclavie, fiindcă şi taximetristul este obligat să facă cumva rost de «taxa» pe care i-o cere patronul, că altfel rămâne fără pâine.
Totodată, noua lege ar urma să reglementeze şi concurenţa neloială prin care taximetriştii din comunele limitrofe marilor centre urbane să nu mai aibă acces pe piaţa din aceste oraşe. „Sperăm să adoptăm această lege într-o formă care să mulţumească cât mai multă lume şi să introducem odată pentru totdeauna o or