A fost înjunghiat, spionat şi trimis la izolare. Bunurile companiei sale petroliere au fost confiscate de stat, averea sa a fost lichidată, iar familia dezbinată. Acum, Mihail Hodorkovski aspiră să devină următorul Saharov al Rusiei.
Intro: Cazul miliardarului Mihail Hodorkoski a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor din Rusia după ce, fostul oligarh rus a intrat în greva foamei, protestând impotriva sistemului judiciar rusesc. Hodorkovski susținea că o modificare legislativă care interzicea arestul preventiv pentru persoanele acuzate de infracțiuni economice, propusă chiar de președintele Medvedev este ignorată.
Fostul președinte al Yukos și cel mai bogat om din Rusia la începutul anilor 2000 a susținut, prin avocatii săi că nu este interesat de aplicarea acestui amendament în cazul său, deși condițiile de detenție ale fostului oligarh rus sunt mai dure decât cele din închisorile obișnuite din Rusia, ci dorește aplicarea onestă a legii în alte cazuri de infracționalitate economică. Hodorkovski a renunțat la greva foamei miercuri, după ce avocații săi au fost informați că scrisoarea trimisă de acesta președintelui Medvedev a ajuns la destinație. În continuare, publicăm un fragment dintr-un eseu referitor la viața lui Hodorkovski din “gulagul lui Putin”, inclus în ediția curentă a FP România (mai/iunie), apărută pe 10 mai.
Flavius Țone
Un destin neașteptat
A FOST ÎNJUNGHIAT, SPIONAT şi trimis la izolare. Bunurile companiei sale petroliere au fost confiscate de stat, averea sa a fost lichidată, familia dezbinată. Şi acum, după aproape şapte ani de stat într-o închisoare siberiană şi într-o celulă din Moscova, revine în sala unui tribunal rus, stând într-o cuşcă de sticlă şi aşteptând un nou verdict care l-ar putea ţine în Gulagul modern pentru o mare parte din restul vieţii sale. În fiecare zi, este expus c