Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de jandarmi, cercetaţi într-un dosar privind obţinerea de credite cu acte false

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 august 2013 ·

Zeci de jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba sunt cercetaţi de procurorii DNA într-un dosar de corupţie privind obţinerea unor credite bancare pe baza unor adeverinţe de salariu falsificate, susţin surse judiciare, transmite Mediafax.

Surse judiciare au declarat, miercuri, că procurorii DNA Alba Iulia instrumentează un dosar în care sunt cercetaţi câteva zeci de angajaţi sau foşti angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba, pentru că ar fi obţinut credite bancare pe baza unor adeverinţe falsificate.

Potrivit surselor citate, dosarul a fost deschis în 2012 şi, în urma cercetărilor de până acum, procurorii de la DNA au stabilit că jandarmii obţineau adeverinţe de salariu, în care venitul acestora era falsificat şi mărit, astfel încât să poată obţine credite bancare, în special credite ipotecare.

Sursele citate au precizat că în acest dosar sunt cercetate şi persoane care au sau au avut funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, cercetările în acest caz au început ca urmare a instrumentării de către procurorii din Alba a unui alt dosar în care o femeie din Alba Iulia acuză de şantaj, ameninţare şi sechestrare un căpitan de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba, bărbat cu care ar fi avut o relaţie.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că unitatea a fost informată la finalul anului trecut despre o anchetă a DNA Alba Iulia, care ar viza angajaţi ai instituţiei.

Jurcoveţ a spus că, la acea dată, procurorii DNA Alba Iulia au solicitat unităţii să dispună ca 35de angajaţi să vină la audieri privind un dosar pe care procurorii anticorupţie îl instrumentează.

"Am fost înştiinţaţi de ancheta DNA care se desfăşoară cu privire la anumiţi an

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 12 minute
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

MAI anunţă extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă o nouă extindere a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa. Astfel, locuitorii acestora vor putea

Olaf Scholz: Germania are nevoie de o recrutare militară puternică

News.ro acum 34 minute
Germania trebuie să găsească modalităţi de a-i convinge pe oameni să se înscrie pentru o carieră militară, a declarat marţi cancelarul Olaf Scholz, în timp ce ţara sa, în faţa tensiunilor cu Rusia, analizează recrutarea ca o posibilă modalitate de a

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 3 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Tîlvăr, despre oferirea sistemului Patriot Ucrainei: Momentan, nu se pune problema

Mediafax acum 2 ore
„Nu a spus nimeni că trebuie să dăm. Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi încă trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută mom

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°